Peste doua zile este celebrat Sfantul Apostol Toma, pe care memoria populara l-a retinut intr-o sintagma absolut injusta, aceea de Toma necredinciosul. Dar asa e poporul. Ce nu intelege transpune intr-un registru jos. Astfel e perpetuat un neadevar care intra in mintile noastre ca ceva deja acreditat si inamovibil. S-ar putea spune ca apostolul Toma este cel mai credincios dintre toti apostolii. Asa zisa lui necredinta exprima de fapt un exceptional simt al iluziei prin care tot ce e cosmic si material, sub privirea de diamant, se subtiaza. Acesta este Toma care nu intamplator a propovaduit departe undeva prin India, in tara Mayei si a Vedantei, acolo unde iluzia e imediat rapusa de limpezimea de clestar a vederii marilor metafizicieni. Lui ii apartine si celebra evanghelie pe care putem s-o socotim de factura gnostica, descoperita dupa al doilea razboi si care contine fragmente de intelepciune deconcertanta pentru crestinul pietist. La urma urmei, de ce tot spun natangii ca e necredincios? Spun asta fiindca Toma nu a crezut de la bun inceput in Inviere, dorind cu tot dinadinsul sa puna mana in ranile Domnului si a se convinge astfel de martiraj. De aici vine si exclamarea acestuia, fericiti cei ce n-au vazut si au crezut. Se poate spune ca Toma ar fi un cercetator opus credinciosului comun, la randul lui supus dictonului "crede si nu cerceta". Nu este insa asa. De asemenea dorinta lui de-a pune mana acolo unde rana e vie nu are nici o legatura cu metaforicul arghezian "vreau sa pipai si sa urlu este". Toma nu voia sa pipaie in sens vulgar. El era insa inspirat de ceea ce avea sa fie mai tarziu erezia docetista, pentru care corpul Domnului era iluzie si in consecinta suferintele prin care trecuse nu aveau legitimitate. Toma era atat de fascinat si traia atat de intens in contemplatia naturii dumnezeiesti a lui Hristos incat pentru el natura umana nici nu mai conta. D