Zeci de pasionați de squash și-au arătat îndemânarea pe un teren mobil din sticlă, adus în premieră la Cluj. Chiar dacă e un sport încă exotic la noi, această formă de tenis de sală, câștigă tot mai mulți adepți. Transilvania Open Squash are loc în acest sfârşit de săptămână, iar finala e programată duminică, de la ora 18:00.
Zeci de jucători se întrec în acest weekend în etapa finală a campionatului Transilvania Open Squash. Inițial s-au înscris 170 de concurenți dar după etapa de calificări au rămas în cursă 32 de sportivi.
În România, squash-ul a debutat odată cu deschiderea primei săli specializate în București. Acum există 25 de terenuri, dar în străinătate acest sport este mult mai popular.
"În Polonia sau în Cehia există între 700 și 1.000 de terenuri. În Germania în Franța și în alte ţări dezvoltate din Europa și Statele Unite există peste 4.000 de terenuri", a declarat Sebastian Baciu, preşedintele Pro Squash România.
Pentru unii jucători, squashul a devenit rapid o alternativă sportivă pentru sezonul de iarnă, mai ales pentru că este un sport rapid şi intens, dar şi foarte distractiv.
Arbitrajul finalei va fi asigurat de arbitrii acreditați la Federația Polonă de Squash.