Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nissan este tot mai aproape de lansarea unui rival pentru VW Golf

Publicat in Capital, joi 2 mai 2013 ·

Japonezii de la Nissan pregătesc prezentarea unui hatchback de clasă C care are drept scop declarat intrarea în luptă cu best-seller-ul european Volkswagen Golf.

Nissan pare să fi înțeles, în sfârșit, că susținerea vânzărilor de pe piața europeană fără a avea în portofoliu cel puțin un model compact este imposibilă. După ce au renunțat în urmă cu mai bine de șase ani la Almera și Primera înlocuindu-le cu Tiida, vehicul care s-a dovedit un fiasco total, japonezii au fost nevoiți să își recunoască înfrângerea și au menținut pe piață doar vehiculele din segmentul SUV și pe cele de dimensiuni mici.

Încă de anul trecut însă, au apărut tot mai multe zvonuri privind revenirea Nissan în segmentul compact și, de ce nu, chiar în cel mediu. Dovada că micile indicii lăsate să scape de japonezi au acoperire în realitate a apărut în iarnă când fotografii unor publicații auto au reușit să surprindă în teste un model care pare croit după calapodul celui mai vândut model de pe piața europeană: Volkswagen Golf.

Cu câteva zile în urmă, chiar Andy Palmer, șeful diviziei de planificare a constructorului nipon, a admis că în viitorul apropiat va fi lansat un vehicul care are drept scop intrarea în competiție cu best-seller-ul german. Fără a avea pretenția de a se lupta de la egal la egal cu Golf, viitorul model ar trebui să atragă clienții „plictisiți de designul celei de a șaptea generații Golf”. „Vom începe prin a nu face compromisuri cu mașina noastră. În ceea ce privește dinamica și calitatea percepută trebuie să egalăm Golful. Putem face diferența însă la capitolul design. Trebuie să fim mai proivocatori (n.n. – decât VW Golf), acesta este avantajul celor care vin din urmă”, a menționat Palmer într-o discuție cu jurnaliștii britanici.

Conform AutoExpress este de așteptat ca rivalul japnez al lui Golf să preia o parte dintre elementele de design ale concep

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Camera Deputaților a decis 10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan!

Ziua Constanta acum 11 minute
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a transmis un mesaj după adoptarea, marţi, de către Camera Deputaţilor, a propunerii legislative care le interzice şoferilor prinşi drogaţi sau băuţi la volan să mai conducă 10 ani. Senatorul consideră această lege o

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franţa. Un convoi a fost atacat, doi poliţişti au murit

Mediafax acum 2 ore
O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franţa. Un convoi care transporta un deţinut a fost atacat pe şosea de mai multe persoane înarmate. Doi poliţişti au murit în urma luptelor, iar un deţinut a evadat.

Euro-2024: Căpitanul va fi singurul jucător căruia i se va permite să se adreseze arbitrului

News.ro acum o ora
Şeful Comisiei de Arbitri a UEFA, italianul Roberto Rosetti, a precizat că doar căpitanul va putea vorbi cu arbitrul la Euro-2024, conform lequipe.fr. "Arbitrii vor fi fermi în ceea ce priveşte gesturile urâte şi protestele pentru a proteja imaginea

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum 48 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum 3 ore
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 5 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

18°
mar.

9°/18°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

7°/20°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°