Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa soseşte duminică la Cluj-Napoca

Publicat in Gandul, duminică 19 mai 2013 ·

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, care a obţinut în 2010 Premiul Nobel pentru Literatură, soseşte, duminică, la Cluj-Napoca, unde va rămâne timp de trei zile, urmând ca luni să primească din partea Universităţii Babeş-Bolyai, care i-a lansat invitaţia, Titlul de Doctor Honoris Causa.

Duminică seară, la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj, 928 de persoane vor vedea premiera piesei "O mie şi una de nopţi", regizată de Andreea Iacob, împărţind sala cu celebrul scriitor, tranasmite corespondentul MEDIAFAX.

Piesa, în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ, este o adaptare a lui Mario Vargas Llosa după poveştile Şeherezadei.

Luni, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai va avea loc ceremonia de decernare a Titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, "Laudatio" fiind concepută şi susţinută de către profesorul Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere şi directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Corin Braga a declarat corespondentului MEDIAFAX că vizita lui Mario Vargas Llosa la Cluj este o onoare şi o bucurie, o întâlnire cu literatura de mare calitate.

"Llosa este unul din cei mai importanţi scriitori contemporani, a fost nominalizat ca unul din cei mai importanţi 20 de intelectuali din lume. Dincolo de această recunoaştere internaţională, el este un mare scriitor, care nu are nevoie de niciun premiu ca să îşi arate valoarea, citindu-i pur şi simplu cărţile. Humanitas şi alte edituri au tradus Llosa, aproape toată opera sa este tradusă în româneşte, de aceea cred că este foarte important ca un asemenea scriitor să se întâlească cu studenţii, care învaţă, îl folosesc ca materie de studiu, Faptul că Llosa vine la Cluj este o onoare pentru noi, o bucurie, o întâlnire cu literatura de mare calitate, cu unul din clasicii în viaţă ai literaturii", afirmă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 11 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 10 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°