De la bun început, trebuie să vă spun că, vorbind despre cartea Luminiţei Voina-Răuţ, nu pot fi imparţial. Şi asta, din două motive: În primul rînd, fiindcă o cunosc pe doamna Luminiţa Voina-Răuţ. I-am urmărit de mult traiectoria de traducător şi am avut norocul să colaborez cu ea cînd eram directorul Institutului Cervantes din Bucureşti. O stimez şi o admir ca traducător şi ca om şi pentru mine este un privilegiu să fiu aici, alături de ea, în clipa aceasta. În al doilea rînd, eu însumi sînt traducător literar şi îmi dau seama de importanţa acestei cărţi: din cîte ştiu eu, este prima carte de „memorii“ a unui traducător, istoria unui traducător care ne povesteşte începuturile sale, cum i se strecoară veninul traducerii, cum descoperă autorii şi cum reuşeşte să-şi pună în practică vocaţia. Este, deci, cartea unei pasiuni şi, totodată, un cîntec al meşteşugului nostru, despre care autoarea se întreabă dacă este un diamant sau o vioară. Conduşi de mîna doamnei Voina-Răuţ, veţi descoperi lumea, pentru noi magică, a traducerii; foarte puţini cititori pot să-şi închipuie ce este în spatele unei cărţi. În această privinţă, vreau şi eu să menţionez aici cuvintele unui mare traducător şi hispanist, dl Mihai Cantuniari, pe care le reproduce doamna Voina-Răuţ şi pe care eu le consider a fi un adevărat tratat al traducerii: „Ce este traducătorul unei cărţi? Cel mai bun cititor al acesteia. Cel care îşi cheltuieşte pe o singură traducere cel puţin jumătate de an din viaţă, pentru ca dumneata, cititorule, s-o dai gata în trei zile“. Ca orice relaţie de dragoste, un traducător e iniţial sedus de către un autor, în cazul Luminiţei de către Julio Cortázar, în cazul meu, a fost Mircea Eliade. Luminiţa ne povesteşte zbuciumul ei la prima traducere; ca şi cum ar fi o adevărată luptă pentru a cuceri fiinţa iubită, traducerea căpătînd dimensiunea unui om în carne şi oase. Sau desc