Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost şef al SNLO şi fost director financiar, somaţi să plătească trei milioane de lei Complexului Energetic Oltenia

Publicat in Mediafax, luni 20 mai 2013 ·

Fostul şef al fostei SNLO Daniel Burlan şi fostul director financiar Daniel Olaru au fost somaţi de conducerea Complexului Energetic Oltenia, prin adrese trimise la domiciliile acestora, să plătească trei milioane de lei unităţii energetice, sumă imputată de Curtea de Conturi.

Daniel Burlan a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că el şi fostul director financiar al fostei Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia Daniel Olaru au primit acasă o adresă de la conducerea CE Oltenia, prin care sunt somaţi să plătească trei milioane de lei unităţii energetice.

Daniel Burlan a afirmat că suma respectivă le-a fost greşit imputată, menţionând că decizia Curţii de Conturi prevede ca penalităţile să fie calculate până la plata lor efectivă, ceea ce ar însemna că şi actuala conducere a CE Oltenia trebuie să plătească.

"Eu nu mai sunt în funcţie din mai 2012, da? Cine plăteşte pentru perioada asta, din mai 2012 până acum? Lor şi-au trimis adrese din astea prin care să-şi ceară banii? Nu au nicio bază legală pentru un astfel de demers. Este evident că nu am de unde să plătesc o astfel de sumă", a spus Burlan.

Curtea de Conturi a constatat în raportul de activitate pe anul 2011 că fosta SNLO a beneficiat de un ajutor de stat pe care nu l-a cheltuit în totalitate în mod legal, actuala conducere a CE Oltenia, care include fosta SNLO, fiind obligată să recupereze penalităţi, dobânzi şi majorări de întârziere în cuantum de peste trei milioane de lei.

Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat, la rândul său, luni, într-o conferinţă de presă, că, cel mai probabil, unitatea energetică îi va imputa lui Burlan şi suma de 19,8 milioane de lei pe care o are de recuperat de la Clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi de la alte două echipe mai mici.

Cea mai mare parte din suma respectivă, 18,8 milioane

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 10 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°