Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: „De la baie mă uitam în dormitorul lui Băsescu“

Publicat in Adevarul, marți 12 iulie 2011 ·

Întâmplarea face să o cheme Elena Udrea, la fel ca pe ministrul Turismului şi Dezvoltării. Băcăuanca spune că deseori se fac glume pe seama sa din cauza numelui.

Nu este blondă, nu are dimensiuni de manechin, nu poartă tocuri înalte şi nici nu se laudă cu vreo funcţie importantă. Cu toate acestea îşi aude numele pomenit zi de zi la televizor. Şi asta pentru că o cheamă la fel ca pe actualul ministru al Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea.

„Pe atunci era chipeş“

Este o femeie simplă din Bacău, de 71 ani, care o viaţa întreagă a lucrat la fabrica de procesare a laptelui Prolabac. Deşi sunt din lumi diferite, cele două au însă ceva în comun. Amândouă îl cunosc pe actualul preşedinte al ţării, Traian Băsescu. Pe vremea când acesta a locuit în Bacău pentru mai mulţi ani, pe strada Mihai Eminescu, au stat perete în perete.

„De pe geamul meu de la baie mă uitam la dormitorul lui Băsescu. Ei stăteau la scara vecină, dar tot la etajul 4, ca şi mine. Mi-l amintesc foarte bine. El locuia în bloc de colonei de armată. Din balcon îl vedeam când venea de la şcoală. Acum locuinţa este goală“, spune Elena Udrea. Femeia îşi aminteşte de parcă a fost ieri cum Băsescu zburda de bucurie că va pleca să facă Şcoala de Marină din Constanţa.

„Îl văd şi acum când venea cu mapa şi striga de bucurie că se duce să se înscrie la Şcoala de Marină. Era un tânăr chipeş. Pe atunci avea părul dat aşa într-o parte“, afirmă Elena. Băcăuanca spune că s-a obişnuit să fie în centrul atenţiei de când numele pe care-l poartă a căpătat notorietate.

Avantajele numelui

Fie că merge la instanţă, fie la biserică, are parte de tot felul de remarci. „Am avut un proces la Botoşani şi când am intrat în sală judecătorul m-a întrebat râzând de ce nu sunt vopsită blondă. Ca să nu mai spun că jandarmul de la acces luase buletinul meu şi îl arăta la to

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 5 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 9 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°