Celebrul Ambasadorii al lui Hans Holbein a fost privit, evaluat şi integrat cel mai adesea figurativului, fiind considerat o realizare remarcabilă a portretisticii. Doi impozanţi bărbaţi, cu o bogată şi elegantă vestimentaţie, avînd în mîini ceva ce par a fi însemnele celor ce vestesc, ce aduc importante veşti, te privesc pe tine, cel din faţa picturii, cu semeţie. Interiorul, sala, biroul, reşedinţa sînt şi ele îmbelşugate şi elegante. Întregul impune solemnitate. Multă vreme, unii cercetători, specialişti în artele plastice au integrat pictura lui Holbein în fantastic fără a produce argumente, altele decît stranietatea pe care, de fapt, o resimţi în faţa lui. Desigur, sînt multe obiecte ce induc ideea unui mesaj ascuns pe care Holbein vrea să ni-l transmită, dincolo de portretele celor două personaje reale la 1533, cînd a fost pictat tabloul. Lăuta cu o coardă ruptă (simbolizînd prin asta frîngerea, cîntecul întrerupt, deci moartea), instrumentele astronomice (cele ce, nu-i aşa?, măsoară timpul, mişcarea astrelor care decid destinul oamenilor), globul terestru, cartea deschisă, crucifixul, pumnalul pe care unul din cei doi îl ţine în mînă se aşază într-o ordine îndelung probabil bine chibzuită, în planuri distincte şi fără îndoială simbolice. Fiecare element al tabloului este pictat cu o minuţiozitate aproape de pedanterie, într-o practică a mimesisului, o dominantă a vechii arte clasice greceşti. De aceea, este şi mai straniu obiectul ce se află între cele două personaje complementare (semeţ, bogat, îndrăzneţ – unul, smerit, sobru, modest – celălalt), un obiect alungit, sclipitor şi fără corespondent în realitate. Pur şi simplu, nu-l recunoaştem ca fiind din universul nostru domestic. Deşi depărtate, cele două personaje sînt imperceptibil legate prin acest straniu obiect. Abia privit din dreapta, de la 3-4 metri distanţă şi de undeva de pe un piedestal, obiec