Golgeterul Serbiei şi al lui Standard Liege, Milan Jovanovici, atacă: "România e o echipă oarecare dacă-i scoţi din calcul pe Mutu, Chivu şi Raţ"
Omul lui Loţi Boloni de la Standard Liege, Milan Jovanovici, 27 de ani, a fost strălucitor în "amicalul" cu Bulgaria. A marcat două goluri şi a obţinut două penaltyuri în doar o repriză! Sezonul trecut era folosit ca vîrf împins la club şi la "naţională", dar din toamnă încoace a trecut pe banda stîngă. Mişcare decisivă făcută de Boloni şi de Antic, care au cîştigat astfel un jucător-cheie, tulburător pe spaţii largi, letal cînd porneşte din bandă cu mingea la picior. E un amestec între agilitatea lui Răducioiu, fenta lui Ilie Dumitrescu şi teatralitatea de careu a lui Lăcătuş, plus spiritul de luptă sîrbesc. Nici o exagerare! Pentru băieţii din flancul drept al "tricolorilor" se anunţă clipe grele! Iar Milan lansează deja războiul psihologic!
- Mile, 6-1 cu Bulgaria, e un avertisment pentru români?
- E chiar mesajul către România: vi se apropie coşmarul! Am făcut un meci fantastic împotriva Bulgariei, ne-a ieşit absolut tot. Sîntem deja un grup formidabil, care, de la o întîlnire la alta, ne surprindem plăcut chiar pe noi. Jocul se leagă incredibil, avem multe ocazii de poartă, ştim să punem adversarul sub presiune şi să marcăm. E exact ceea ce trebuie să se întîmple!
"E doar începutul"
- Ai înscris de două ori, ai scos două penaltyuri. S-a terminat armamentul pentru România?
- (rîde) Să se termine?! E doar începutul! Serbia are o generaţie excepţională şi am pornit acum pe un drum care trebuie dus pînă la capăt. Cu echipa actuală, sîntem obligaţi să ne calificăm la Mondiale şi o vom face!
- Ce ştii despre actuala echipă a României?
- În afară de Mutu şi de Raţ, cu care am fost coleg la Şahtior, salutări lui Razvan!, n-am auzit de nimeni de l