O cerinta a meseriei sint unghiile foarte lungi. Una din cele mai rare meserii care se mai practica azi este cea de impaietor. Desi pentru majoritatea oamenilor aceasta specializare nu trezeste un interes deosebit, exista o categorie de romani, vinatorii, care sint familiarizati cu aceasta activitate. Ca si pescarii, vinatorii au o comunitate relativ restrinsa, cu valori diferite de ale celorlalti. De exemplu, daca un jder impaiat nu prea trezeste interesul unui neavizat, pentru vinatori aceeasi piesa poate fi subiectul unor interminabile si fructuoase comentarii. Este stiut ca vinatorii se ocupa de obicei cu procurarea "materiei prime" pentru realizarea impaieturilor. Mai putin cunoscut este insa faptul ca unii oameni traiesc de pe urma impaierilor. Vasile Muraru, pentru cunoscuti Vali, locuieste in prima casa pe stinga din Rachiti, are 45 de ani si se ocupa cu impaierea animalelor de 25 de ani. Dupa ce s-a calificat ca impaietor, singura sursa de venit a lui Vali a fost obtinuta din imortalizarea animalelor. El ne-a povestit cum a ajuns sa se califice in aceasta meserie: "Eram la Oradea, in armata, prin 1972. Pe atunci, o metoda buna de a chiuli de la instructie era inscrierea la o scoala populara de arta, organizata in paralel cu satisfacerea stagiului militar. Am ales sectia de impaieturi, pentru ca nu parea o meserie grea, iar mie imi placeau animalele. Dupa trei luni am primit o hirtie care atesta absolvirea cursului. Asa am ajuns sa impaiez fel de fel de animale si pasari, si nu mi-a parut rau niciodata". Vali este singurul impaietor de prin partile Botosanilor: "In urma cu 10-15 ani, se mai ocupa cu asta Remus. Avea atelierul pe undeva, pe linga piata. Acum e batrin si nu mai poate impaia. Mai sint vinatori care incearca sa impaieze, unii chiar cu succes, dar nu sint meseriasi cu calificare. Oricum, nu mai este nimeni prin zona care sa traiasca numai din asta