» Dosarul de urmarire penala a Arhiepiscopului Tomisului va fi anchetat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, deoarece acesta este membru al Inaltului Cler.
» In urma dezvaluirilor Romaniei libere despre Teodosie Tomitanul au aparut si acuzatii grave la adresa prelatului.
» O prezentatoare tv a declarat ca a fost "blestemata" de Arhiepiscop pentru ca i-a dat prea putini bani la cununia religioasa.
Arhiepiscopul Tomisului va fi cercetat penal pentru complicitate la luare de mita si la fals intelectual de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce procurorii constanteni au ajuns la concluzia ca nu au competenta sa-l ancheteze pe inaltul prelat. Reamintim ca Teodosie Tomitanul a intrat in atentia organelor de ancheta dupa ce doi jurnalisti de la Romania libera au realizat o investigatie sub acoperire, filmata cu camera ascunsa, in care au demonstrat ca Arhiepiscopul a intermediat inscrierea unuia dintre ei la facultatea de teologie, la sase luni de la inceperea anului universitar. Dana Titian, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ne-a anuntat ca cercetarea lui IPS Teodosie Tomitanul va fi continuata de catre Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica condusa de Marius Iacob, acelasi procuror care s-a ocupat si de celebrul dosar "Elodia".
Intrebari la care procurorii trebuie sa gaseasca raspunsuri
Dosarul penal deschis in cazul Arhiepiscopului Teodosie – pe numele lui de mirean Macedon Petrescu – trebuie sa lamureasca mai multe lucruri.
1 Procurorii trebuie sa afle, in primul rand, ce s-a intamplat cu cei 850 de euro platiti de reporteri secretarului personal al prelatului. Acesta a pretins ca din acesti bani ii va cumpara un cadou lui Teodosie.
2 O alta problema ce trebuie lamurita este inscri