Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bianca Ioniţă evită aglomeraţia şi merge în vacanţă în septembrie

Publicat in Jurnalul, vineri 8 aprilie 2011 ·

Bianca Ioniţă, prezentatoarea ediţiei de prânz a ştirilor de week-end de la Kanal D, evită pe cât posibil aglomeraţia în vacanţă. Tocmai de aceea, ea preferă să-şi ia concediu la începutul toamnei. „Vacanţa de vară la mine e de obicei prin septembrie-octombrie, din simplul motiv că oriunde alegi să pleci este foarte aglomerat, iar în această perioadă este mai liber. Anul acesta m-am gândit să încerc litoralul turcesc. Nu am fost niciodată şi am auzit că este drăguţ”, a declarat Bianca.

BIBU. Până să plece în vacanţă, Bianca se pregăteşte să lanseze alte brăţări Bibu. Vedeta Kanal D a transformat un hobby de-al ei într-o mică afacere şi aşa a luat naştere Bibu Bracelets. Ea a fost inspirată de publi­cul adolescentin italian. „Ei au de câţiva ani buni o modă cu astfel de brăţări şi am vrut să văd dacă prinde şi la noi. Merge perfect. Voi continua să aduc noi accesorii pentru vara 2011. O să vedeţi în curând pe site-ul meu www.bibubracelets.ro.” De ce Bibu? „Când eram la balet, nu eram singura cu numele Bianca şi colegele de-acolo s-au gândit să îmi spună Bibi, dar jucându-mă cu numele ăsta a ieşit Bibu”, vine prompt explicaţia Biancăi.

TELEVIZIUNE. După 13 ani de balet, Bianca şi-a îndreptat paşii către televiziune. Aici a făcut de toate, de la meteo la divertisment, de la producţie la ştiri. Consideră că nu-i mai lipseşte nimic în „palmares”, dar se bucură enorm că a avut posibilitatea să le încerce pe toate. Cât despre balet, nu se mai vede revenind pe „poante”. Iar dorul şi-l „potoleşte” ducându-se cât mai des posibil la spectacolele de balet ale Operei Naţionale Române.

Schimbare de look

Bianca Ioniţă şi-a schimbat de multe ori coafura. A fost şi blondă, şi roşcată, cu pă­rul lung, scurt, cu breton, fără breton. Pentru că o prezentatoare de ştiri nu-şi permite astfel de „deraieri” de la coafura „stan­dard”, vedeta de la Kanal D

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Buzău - Incident la aterizarea unei aeronave civile de mici dimensiuni - FOTO

News.ro acum 36 minute
O aeronavă civilă a aterizat vineri după amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime.

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum o ora
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum o ora
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum o ora
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum 40 minute
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 3 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°