Expoziţia „Marin Gherasim. Memoriei lui George Apostu“ este deschisă la Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu“. Organizată cu prilejul omagierii unuia dintre cei mai interesanţi sculptori români, care ar fi împlinit acum 75 de ani, manifestarea de la Bacău cuprinde 65 de picturi, realizate de Marin Gherasim între 1975 şi 2009.
Există între artistul expozant şi cel omagiat o legătură profundă. Amândoi transpun în vizual modele arhetipale ale civilizaţiei din această parte a lumii şi amândoi o fac cu mijloacele artei moderne.
De altfel, pictorul Marin Gherasim nota în jurnalul său, în primăvara acestui an: „Mereu am simţit în George Apostu un artist afin cu idealurile mele artistice, un aliat - chiar dacă uneori de la distanţă - în căutarea şi impunerea valorilor fondatoare, originare, arhetipale. Tema «Tatăl şi fiul» este una dintre aceste valori care vorbesc despre origini şi despre continuitate, despre perenitate, despre modelele exemplare, despre forţa iradiantă a tradiţiei care este viaţă, este însăşi viaţa.
Şi Apostu a întruchipat aceste idei în forme simple, esenţiale, care se comunică direct, nesofisticat, prin elocinţa poetică a formelor simbolice, a materialelor lemnul, piatra, bronzul expuse ca nişte ofrande spre contemplare" .
Substanţa umanităţii
Caracterizarea este perfect valabilă şi pentru creaţia pictorului. Întreaga operă a pictorului este o suită de simboluri care echivalează din ce în ce mai profund şi cu o economie de mijloace exemplară, linii de forţă ale unei spiritualităţi forjate în această parte a lumii.
De la aluziile etnografice la cele ale ortodoxiei şi ale discursului despre continua comunicare a omului cu universul, „Ferestrele" , „Oraşele" sau „Poarta" din expoziţie, realizată în 2009, se deschid asupra filosofiei artistului, pe care simte nevoia să o împărtăşească celuilalt. Toate ace