Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu: Vom adopta o soluţie tehnică de înfiinţare a liniei maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş

Publicat in Gandul, marți 13 martie 2012 ·

Guvernul va aplica o soluţie tehnică de înfiinţare a liniei maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, astfel încât studenţii să nu aibă nimic de reproşat faţă de modul de rezolvare a acestei probleme, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu, citat de Mediafax.

El a arătat că luni seara, "târziu în noapte", a avut şi o discuţie pe această temă cu liderul studenţilor din Târgu Mureş.

"În şedinţele coaliţiei am spus că atunci când reprezentanţii acesteia vor ajunge la un punct de vedere comun privind universitatea din Târgu Mureş, Guvernul va reacţiona în funcţie de acest punct de vedere, iar ieri (luni-n. r.) s-a ajuns la un astfel de punct de vedere. Soluţia tehnică posibilă trebuie să respecte Legea învăţământului, principiul autonomiei universitare şi multiculturalitatea", a spus Ungureanu, precizând că el este un premier independent care conduce un guvern politic.

Premierul a arătat totodată că a dorit ca, alături de limba maghiară şi cea engleză, universitatea din Târgu Mureş să asigure predarea şi în limba germană, dar că pentru aplicarea acestei măsuri există în prezent unele "impedimente".

"Sper ca, la un moment dat, să înţelegem multiculturalitatea şi prin limba germană", a spus ungureanu.

El a confirmat totodată că Executivul va adopta, marţi, doar în primă lectură, hotărârea privind înfiinţarea liniei maghiare de învăţământ la UMF Târgu Mureş şi că actul normativ va fi prezentat în dezbatere publică timp de zece zile.

Surse oficiale au declarat, luni seara, agenţiei Mediafax că premierul Ungureanu şi liderii UDMR au convenit ca proiectul hotărârii de guvern privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş să fie aprobat marţi de Guvern în primă lectură şi lansat în dezbatere timp de zece zile.

Proiec

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 58 minute
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 29 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 17 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°