În Capitală, un hectar de zonă verde tratat anti-ţânţari costă 280 de euro, de patru ori mai mult decât în alte oraşe.
Primăriile anunţă în fiecare an că fac stropiri pentru combaterea ţânţarilor. Cu toate acestea, copiii sunt plini de gâlme din cauza înţepăturilor, iar adulţii se feresc de zonele verzi seara.
Cert este că autorităţile locale dau milioane de euro pentru combaterea insectelor, dar parcă ar stropi cu apă. În Capitală, ţânţarii atacă în roi, deşi firma angajată de Municipalitate să facă dezinsecţie şi deratizare, 3D România, încasează aproximativ 4,3 milioane de euro pe an.
În perioada 1996-2011, firma 3D a încasat 85,4 milioane de euro. Edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, în aprilie 2010, că reziliează contractul cu societatea pe motiv că nu este mulţumit de prestaţia firmei.
Asta, după ce EVZ a dezvăluit, în exclusivitate, în februarie 2010, că oficialii Primăriei Capitalei au prelungit ilegal - printr-un act adiţional încheiat la un contract expirat -, monopolul pe care firma 3D România îl deţine de 14 ani pe serviciile de deratizare şi dezinsecţie.
Un hectar de zonă verde din Capitală tratat anti-ţânţari costă 280 de euro, adică de aproximativ patru ori preţul la hectar practicat în ţară.
În ţară se stropeşte degeaba
În Râmnicu Vâlcea sunt foarte mulţi ţânţari, deşi primăria plăteşte 324 de lei pentru fiecare hectar tratat anti- instecte. În Deva, stropirea unui hectar costă 344 de lei, iar soluţia şi-a făcut destul de bine efectul până a venit ploaia.
Acum trebuie să se facă noi stropiri, la fel ca şi în Cluj unde se plăteşte 759 de lei pentru un hectar stropit. În Sibiu, un hectar tratat costă aproximativ 1.000 de lei. Banii s-au aruncat pe apa sâmbetei, a plouat şi acum se reiau stropirile.
(A contribuit Mara Popescu)
Ţânţarii transmit boli precum West Nile şi Lyme
Ţânţarii su