În sfîrşit, dl Stolojan a ajuns locomotivă electorală. Tehnocratul fără de partid, specialistul apolitic, economistul desprins de ideologii şi-a tras tricoul portocaliu peste costum şi a devenit candidat (iar) la postul de prim-ministru.
În sfîrşit, dl Stolojan a ajuns locomotivă electorală. Tehnocratul fără de partid, specialistul apolitic, economistul desprins de ideologii şi-a tras tricoul portocaliu peste costum şi a devenit candidat (iar) la postul de prim-ministru.
Dacă întoarcem timpul cu vreo două decenii, avem să aflăm o biografie bine periată a funcţionarului Theodor Stolojan de la operaţii speciale valutare. La 22 decembrie, îl găsim pe acelaşi Stolojan la conducerea Frontului de la Ministerul Finanţelor, pe atunci avînd sediul în localul Băncii Naţionale. După debarcarea lui Roman, omul este scos din tabăra adversarilor reformei economice şi plasat ca premier de Ion Iliescu. I-a fost atît de devotat preşedintelui, încît, în 1996, întors de la Banca Mondială, se afla cu eşarfa PSD la gît pentru a obţine eventual un scaun ministerial în caz de victorie în alegeri. N-a ieşit. A trebuit să facă sluj pentru firmele unui vînzător dubios de anvelope pînă să-şi descopere vocaţia de liberal. Trimis în "dreapta" după principiul "mai răspîndiţi, tovarăşi!" şi avînd parola cifrului a devenit candidatul Alianţei D.A. la Preşedinţie în 2004. Băsescu a primit şi el ordin să facă rocada mare şi Stolo a rămas fără funcţie şi cu nervii zdruncinaţi.
Punct şi de la capăt. Dl Stolojan, revigorat, cu nepoţi, lipsit de grijile materiale din tinereţe ce l-au împins în Mega Power, vrea iar la Palatul Victoria.
Construcţia care îl propulsează spre ţintă este însă la fel de şubredă ca şi clădirea Guvernului. PD-L a devenit ceea ce este prin lipirea disidenţilor liberali, îndrăgostiţi de Băsescu, de Partidul Democrat. Este