Printre comentariile suscitate de misterioasa Lege a Teatrelor (misterioasa pentru ca nimeni, nici macar cei ce au participat la elaborarea sa, nu stiu sa spuna daca, pusa in aplicare, ea ii va ferici ori, dimpotriva, ii va intrista amarnic pe presupusii beneficiari), printre subiectele de discutie, asadar, iscate "in sanul colectivelor" de principala norma ce va reglementa in viitor activitatea institutiilor de spectacol se numara, de la o vreme, si conceptul de trupa. Ce inteles va capata aceasta notiune - fundamentala, in teatru - in noile contexte?

Pentru ca, fara indoiala, acceptiunea actuala a cuvantului va trebui sa se adapteze realitatii modificate. Daca nomenclatorul propus de lege nu va suferi ajustari, teatrele vor deveni, peste catva timp, teatre de repertoriu, teatre de proiecte si teatre-gazda. Ultimele - limpede - vor dispune doar de o cladire si de un "staff" administrativ minim, care sa se ocupe de regia acesteia; dar celelalte? Situatia pare clara in cazul teatrelor de repertoriu, care vor avea un ansamblu stabil, angajat pe... Aici lucrurile se complica brusc. Singurul tip de angajament care confera stabilitate efectiva unei trupe este cel pe durata nedeterminata; pe viata, cum s-ar zice. Numai ca, de cativa ani de-acum, in niciun teatru interpretilor nu li se mai ofera contracte definitive; actorii sunt angajati pentru cate o stagiune, cu posibilitatea de prelungire a colaborarii daca institutia e multumita de "prestatia" lor, sau, chiar, pentru cate un spectacol - adica exact la fel cum se procedeaza in teatrele de proiecte. Fireste, ceea ce ne preocupa aici si acum nu este eventuala confuzie intre diversele tipuri de scene publice, ci, asa cum spuneam, fizionomia pe care o va capata, in conditiile date, trupa. O trupa este un organism viu, autonom si autosuficient, a carui existenta nu depinde de o cladire si transcende durata ef