Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Blackberry 10 pozează pentru un ghid de utilizare. Aplicaţiile şi funcţiile sunt prezentate în amănunt

Publicat in Adevarul, luni 21 ianuarie 2013 ·

Pe 30 ianuarie, viitoarele modele Blackberry 10 vor fi arătate lumii. Până atunci însă, cei care vor să înveţe cum să folosească viitorul sistem de operare sau doar să vadă ce au pregătit canadienii, acum au ocazia. Primele fotografii dintr-un ghid de utilizare a ajuns pe Internet.

La finalul lunii, RIM (Research In Motion) va susţine un eveniment în cadrul căruia va prezenta la ce a lucrat în ultimul an. Blackberry OS 10 este următorul sistem de operare, dezvoltat de la zero, şi soseşte pe câteva terminale noi, două dintre ele ajungând deja în atenţia Internetului. „BGR“ a obţinut primele imagini cu sistemul de operare care să prezinte pas cu pas cum se foloseşte.

În urmă cu câteva zile a apărut şi un manual de utilizare, dar acesta era făcut, cel mai probabil, pentru angajaţi. Din câte se poate observa, în noile imagini, Blackberry 10 vine cu un tutorial în momentul în care îl porneşti, asemănător modului furnizat de Google pe Android încă de la versiunea 4.0.

RIM a implementat şi un modul de recunoaştere vocală care va concura cu Siri de la Apple. În cele câteva zeci de poze pe care le-au obţinut cei de la BGR sunt prezentate Blackberry Hub - punctul terminus pentru aplicaţiile sociale şi cele de mesagerie -, funcţia NFC şi chiar calculatorul. De asemenea, terminalele sunt dotate şi cu o busolă, în caz că utilizatorul are nevoie de aşa ceva. Foto Ghidul de utilizare a viitoarelor telefoane Blackberry 10 gallery-link

În plus, există zvonuri potrivit cărora RIM va încerca să se afirme pe piaţă cu un preţ mai mic în cazul unui contract cu abonament. Dacă un iPhone iese la vânzare cu 200 de dolari, este foarte posibil ca un Z10 sau un X10 să apară la 150 de dolari.

Z10 este modelul de top cu ecran de peste 4 inci şi rezoluţie HD 1.280x768 pixeli. Acesta va fi integral touchscreen şi controlat prin gesturi. Procesorul va fi dua

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 11 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 10 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 12 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum 7 ore
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°