Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tătic peste două luni

Publicat in Adevarul, vineri 6 iulie 2007 ·

Vocalistul trupei Voltaj a fost unul dintre cei mai doriţi burlaci din showbiz-ul românesc. Pentru că întotdeauna a fost discret în ceea ce priveşte viaţa personală, admiratoarele lui au

Vocalistul trupei Voltaj a fost unul dintre cei mai doriţi burlaci din showbiz-ul românesc. Pentru că întotdeauna a fost discret în ceea ce priveşte viaţa personală, admiratoarele lui au aflat cu surprindere că, în luna aprilie, Călin s-a cununat civil şi că, peste aproape două luni, va deveni tătic. Consecvent din fire, nici despre acest aspect al vieţii sale private, Călin nu vrea să povestească în stânga şi-n dreapta. Cu toate acestea, am aflat o serie de detalii importante legate de viaţa de familie a lui Călin.

La 12 aprilie, în cel mai discret mod posibil, Călin Goia s-a cununat civil cu iubita sa, Andreea Alexandrescu. Deşi se cunosc de ani buni, cei doi au devenit un cuplu abia în toamna anului 2006. În ceea ce priveşte nunta, Călin şi Andreea s-au văzut nevoiţi să o amâne cel puţin până la anul. Asta pentru că, peste aproape două luni, ei vor deveni părinţi, copilul fiind, astfel, prioritatea cuplului.

De altfel, cei doi îşi doresc o nuntă ca în poveşti şi să petreacă în voie bună, ceea ce nu ar fi posibil pentru Andreea nici în această perioadă, nici imediat după naştere. Însă, cel mai probabil, nunta va avea loc în vara anului 2008. Dar nu se ştie sigur dacă aceasta se va desfăşura în Bucureşti sau în Cluj, oraşul natal al lui Călin. Conform celor spuse de medicul Andreei, cei doi vor avea un băieţel. Viitorii părinţi încă nu s-au decis ce nume va avea Goia jr. Dar, au făcut deja o listă cu nume de băieţi. În varianta scurtă, aceasta conţine doar cinci nume, pe care Călin nu vrea să le deconspire, din superstiţie.

Pentru a fi sigur că nu va rata momentul în care fiul lui va veni pe lume, cântăreţul şi-a amânat o serie de concerte. "Am oprit orice

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°