Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu A DEMISIONAT din partid şi din Parlament

Publicat in Romania Libera, luni 15 octombrie 2012 ·

Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu a demisionat, luni, din partid şi din Parlament, întrucât nu a fost inclus pe lista cu candidaţii formaţiunii pentru alegerile parlamentare, el spunând că nu este "traseist politic" şi că nu se va înscrie în alt partid în această toamnă, informează Mediafax.

Surupăceanu a declarat pentru Mediafax că a transmis demisia prin fax la sediul PSD Gorj, el luând hotărârea de a nu mai candida pentru un nou mandat în această toamnă nici ca independent şi nici din partea altei formaţiuni politice.

"Am decis să demisionez şi din Parlament pentru că am considerat că nu e firesc să rămân cu mandatul odată ce părăsesc formaţiunea politică pe listele căreia am candidat. Nu sunt un traseist politic, deci nu voi merge la un alt partid politic în această toamnă, nici cu mandatul de deputat, nici pentru a candida pentru un nou mandat", a spus Surupăceanu.

La rândul său, preşedintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a declarat corespondentului Mediafax că nu ştia de demisia colegului său, Surupăceanu fiind în partid de peste 15 ani, el ocupând în anul 2004 şi funcţia de prefect al judeţului.

"A fost o supărare atunci legată de candidaturi, dar consider că trebuia să depăşească momentul. Decizia îi aparţine. În partid nu am avut niciun fel de discuţie pe această temă şi ţin să-l apreciez şi pentru felul în care s-a retras, fără scandal sau alte lucruri din acestea", a spus Călinoiu.

După ce a aflat că nu a fost inclus pe lista cu candidaţi ai PSD Gorj pentru alegerile parlamentare, Surupăceanu a declarat în presa locală că nesusţinerea pentru un nou mandat este o consecinţă a jocurilor de culise făcute de lideri ai partidului.

Mugurel Surupăceanu a fost ales deputat de Gorj pe Colegiul 2 în noiembrie 2008, iar la scurt timp după aceea a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi vândut fostului Complex Energetic

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 51 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 18 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vaslui: Două femei au MURIT după ce au intrat cu mașina într-un copac

Gandul acum o ora
Un accident teribil a avut loc în județul Vaslui, după ce o mașină s-a izbit violent de un copac. În autoturism se aflau două femei, iar ambele au decedat în urma impactului. Tânăra care a pierdut controlul volanului era chelneriţă la un restaurant

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°