Daca Al. Maftei e de parere ca peliculele romanesti sunt filmate azi ca pe DN1 si ca, stilistic &tematic, par "ca de la televizor", nici filmul sau nu pare sa fie film, ci o lunga reclama stilizata si lipsita de viata. "Marketat" ca o comedie romantica de suflu nou, "Buna, ce faci?" nu merita incurajat pentru ceea ce e, ci pentru ceea ce poate reprezenta pentru o cinematografie care trebuie sa se diversifice.
Daca vei compara "Buna, ce faci?" cu comediile romantice americane, filmul nu rezista comparatiei. Tiparele dupa care a fost construit sunt vizibile, dar iti e imposibil sa te lasi convins de carnalitatea personajelor. Acestea sunt ca niste haine (frumoase, ce-i drept), dar complet lipsite de volum.
Alternativa regizorului (care debuteaza astfel pe marele ecran) la un gen de cinema care a relansat cinematografia autohtona facand-o una dintre cele mai apreciate din lume e un film din care sunt eliminate complet nu trimiterile la viciile de fond din societatea romaneasca - saracia, coruptia, mitocania, lipsa de autoritate, confuzia valorilor -, ci toate referintele la realitatea de zi cu zi din Romania - cu bune si rele.
Facand asta, regizorul si scenarista Lia Bugnar ii reteaza filmului orice sansa de a fi autentic, cu atat mai mult cu cat, refuzand „mizeria cotidiana”, dar si un subiect mai bine construit, ei supraliciteaza dincolo, pe partea estetica.
Decorurile sunt frumoase, totul e ingrijit si frichinit, culorile se asorteaza intotdeauna in cadru, nivelul material al eroilor pare in afara oricarei discutii, peste toate plutind un aer de bunastare artificiala si blanda, proprie reclamelor la balsam de rufe.
Personajele parca traiesc intr-o realitate paralela, sub un glob colorat (in mov si verde) de sticla. "Traiesc" in vid, acolo unde nu se depune praful.
Cand am vazut filmul, nu m-am putut
