Iranul ar putea ataca bazele militare americane din Orientul Mijlociu ca răspuns la orice atac israelian asupra facilităţilor nucleare ale acestui stat, chiar dacă forţele Statelor Unite ale Americii nu vor avea niciun rol într-un astfel incident, a declarat Hasan Nasrallah, secretarul general al grupării paramilitare Hezbollah, informează Teheran TImes.
"S-a luat decizia de a răspunde atacului, iar răspunsul va fi unul de proporţii", a declarat Nasrallah în cadrul unui interviu acordat unui post de televiziune din Beirut. "Represaliile nu vor viza doar Israelul, bazele americane din întreaga regiune ar putea fi ţintele Iranului", a mai adăugat liderul Hezbollah, citând informaţii pe care susţine că le-a obţinut din partea oficialilor iranieni.
"Dacă Israelul atacă Iranul, America va purta această responsabilitate", a mai spus Nasrallah.
El a mai menţionat şi că există păreri împărţite în ceea ce priveşte posibilitatrea ca Israelul să atace Iranul. "Personal, nu mă aştept, cel puţin în următoarele luni sau în viitorul apropiat, ca duşmanul israelian să atace Republica Islamică a Iranului", susţine secretarul general al grupării paramilitare.
Economia globală ar putea fi slăbită şi mai mult de o creştere rapidă a preţului barilului de petrol din cauza conflictului din zona Golfului Persic şi din cauza posibilelor victime israeliene care ar putea apărea în urma unui război cu statul iranian, a mai adăugat el.
Administraţia preşedintelui american Barack Obama a încercat în ultimele săptămâni să ţină sub control Israelului pe fondul declaraţiilor agresive ale premierului Benjamin Netanyahu. Înalţi oficiali guvernamentali ai Statelor Unite ale Americii au declarat, de asemenea, că nu îşi doresc să fie "complici" la un atac al Israelului împotriva facilităţilor nuclerare iraniene despre care s-a speculat că ar putea avea loc în luna noie