Preşedintele Oltchimului, Petre Berbecaru, a discutat ieri cu jucătoarele şi a încercat să le liniştească în privinţa situaţiei financiare de la club.
Constantin Roibu, managerul Oltchimului, a anunţat duminică, la Rm. Vîlcea, că echipa de handbal nu va mai avea sprijin financiar din partea Combinatului Chimic şi în aceste condiţii ar putea să se desfiinţeze! "În acest moment avem asigurate salariile doar pentru luna august. Pentru luna septembrie trebuie găsiţi alţi sponsori!", a spus Roibu.
În plus, Roibu a anunţat că, dacă şefii clubului nu vor reuşi să găsească banii necesari pentru acest sezon, pînă la debutul în Liga Campionilor, pe 14 octombrie, ar putea să lase jucătoarele să plece sau să nu înscrie echipa în cea mai importantă competiţie!
Aceste declaraţii au adus o stare generală de incertitudine în rîndul jucătoarelor de la Vîlcea. Handbalistele nu ştiu acum dacă vor mai putea juca la Vîlcea, să lupte pentru cîştigarea Ligii Campionilor, sau dacă vor trebui să-şi caute alte echipe. "Ne pare rău pentru ce se întîmplă la Oltchim. Ne-am dori din suflet să se rezolve într-un fel. Nu mă gîndesc acum numai la echipa de handbal, mă gîndesc şi la muncitorii de la Oltchim care au familii de întreţinut. Ştirile acestea ne afectează psihic pentru că ne gîndim mereu la ce se va întîmpla", a declarat extrema Iulia Puşcaşu.
Rugămintea antrenorului
Danezul Jakob Vestergaard i-a cerut explicit preşedintelui Petre Berbecaru să aibă o discuţie lămuritoare cu handbalistele pentru a le explica situaţia de la club. Oficialul vîlcean a avut o scurtă discuţie cu jucătoarele, ieri, înainte de antrenament. "Nu trebuie să vă faceţi griji! Voi trebuie să vă vedeţi de joc, să vă gîndiţi doar la joc. Restul problemelor le vom rezolva noi. O să facem tot posibilul să găsim resurse financiare ca să nu fie afectată viaţa echipei", le-a spus Berbecaru.