Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Citadinul englez

Publicat in Viata Medicala, miercuri 6 februarie 2013 ·

Spre sfârşitul anului trecut, prozatoarea britanică J. K. Rowling a lansat – la nivel mondial, simultan – romanul Casual vacancy, în versiunea românească Moarte subită (Editura Trei, 2012, traducere de Constantin Dumitru-Palcus), cu o copertă cu grafică identică celei din ediţia originală. La fel ca în cazul apariţiei succesive a celor şapte volume din seria fantezistă Harry Potter, publicaţiile de mare format semnalează noul roman şi emit aprecieri în general favorabile, majoritatea remarcând, de această dată, abilitatea prin care autoarea trece de la o materie onirică la un conţinut cu tendinţele prozei psihologice şi cele ale romanului social. În textul cărţii reţinem menţiunea că elementele care compun substanţa cărţii se articulează în preajma anului 2008, prin urmare chiar în zilele noastre, în orăşelul Pagford, o localitate distopică imaginară, pe care autoarea o plasează undeva în West Country, în găvanul întunecat al unor dealuri, pe malurile râului Orr. Locuitorii trăiesc în case cu alură victoriană, se cunosc toţi între ei şi axul central al evenimentelor îl reprezintă congregaţia aşezării adunată în jurul parohiei St. Michael and All Saints, cu biserica ei străveche şi arborii săi de tisă. Recunoscută pentru scriitura meticuloasă şi o anumită simetrie a mişcării evenimentelor din romanele anterioare, autoarea menţine aceste trăsături şi în recentul roman, la care adaugă preocupările obsedante ale curentelor New Age, precum şi nuanţări foarte clare ale unor aspecte din literatura feminismului modern. Într-un vechi orăşel englez, unde viaţa pare aşezată şi conformistă, relaţiile dintre cetăţeni – calme şi politicoase, iar tendinţele şi dezvoltările citadine – previzibile şi bine orientate de cutume şi norme ferme, situaţia nu este aşa cum arată la suprafaţă, ci este marcată de o reală complexitate şi zdruncinată de zbateri subterane de

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare începe vineri 10 mai şi se va încheia sâmbătă 8 iunie la ora 7:00 dimineaţa

Radio Mures acum 10 ore
Peste o lună, pe 9 iunie, cetăţenii români cu drept de vot sunt chemaţi la urne pentru alegerile locale şi europarlamentare. Vor fi cinci buletine de vot: patru pentru aleşii locali şi un buletin pentru lista de candidaţi sau candidatul independent

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°