Realizatorul emisiunii "Naşul", a declarat, marţi, că intenţionează să îi cedeze lui Bobby Păunescu cele 22-30% acţiuni pe care le deţine la televiziunea B1.
Acţiunile mele la B1 probabil că i le voi lăsa lui Bobby Păunescu. Între noi, în aceşti ani, nu am avut nevoie nici de avocaţi, nici de armate de jurişti. Bobby a făcut un gest extraordinar, mi-a dat marca, brandul, logourile pentru emisiunea "Naşul". Şi noi vom returna acest gest prin a renunţa la acţiunile pe care le avem, a declarat Radu Moraru, într-o conferinţă de presă, organizată la hotel din Bucureşti.
Citiţi şi:
Bobby Păunescu despre proiectul lui Radu Moraru: „Între prieteni deciziile se iau altfel"
Radu Moraru intră în pâine
Radu Moraru a precizat că nu ştie cu exactitate câte acţiuni deţine la B1 TV: Aveam la un moment dat între 22% - 30%.
El a spus că marţi seară va realiza ultima ediţie a emisiunii "Naşul" la postul B1 TV, urmând ca talk-show-ul lui să fie mutat la noua televiziune generalistă 10 TV, pe care compania RCS&RDS intenţionează să o lanseze în luna decembrie.
"Avem oferte să vindem acţiunile deţinute la Vox News"
În ceea ce priveşte televiziunea Vox News, unde este acţionar majoritar, cu aproximativ 60% din acţiuni, Radu Moraru a spus că are două oferte pentru a vinde acţiunile: Într-o săptămână, mă gândesc ce o să facem cu acest proiect. Avem oferte ca să vindem partea noastră de acţiuni majoritare.
Radu Moraru a mai spus că omul de afaceri Bobby Păunescu, care controlează postul B1, intenţionează să nu se mai ocupe din punct de vedere executiv de această televiziune, dedicându-se proiectelor sale din domeniul cinematografiei.