Moartea sub zăpadă, moartea prin îngheţ, zic scriitorii şi doctorii, este precedată de o dulce şi caldă stare de euforie. Vezi fete morgana, joci şotronul prin rai, te dai cu schiurile pe barba lui Dumnezeu. După o viaţă trăită sub nămeţii lui „Să trăiţi bineeee!”, o moarte cu lăutari fantasmagorici pune capac aurit unui destin de invidiat.
Aşa s-au prăpădit 68 de cetăţeni, executaţi de iarnă cu sprijinul copios al exersatei găşti Băsescu, aceeaşi care deszăpezeşte drumurile de când a fost el prima oară la Transporturi. Dar recensământul este provizoriu, mulţi n-au apucat să-şi declare încă moartea. Un individ mov, stând pe o rână, mândru de sine ca un ţipar, se răţoieşte din televizor la cineva nedefinit. Are o figură castrată, amestec de feminitate evidentă şi bărbăţie presupusă. În rezumat, discursul lui sună cam aşa. Mă, vă muma-n cur, n-a dat Apocalipsa. Hai, să n-aud cârâieli. Aici nu-i Serbia. Nu e cod roşu, e portocaliu.
E evident că n-are exerciţiul comenzii, dar îl gâdilă plăcut propria-i voce, pusă, în premieră, să bage spaima în pifani. Că aici e, de câţiva ani negri, cod portocaliu de viscol prin buzunare, ştie o lume. Că e cod portocaliu de foame şi de sărăcie, ştiu şi cei care se prefac că nu ştiu. Chestia cu Serbia, care pare la capătul celălalt al lumii, n-am priceput-o şi-mi aduce aminte, pe vremurile astea plânse, un banc. Ce să fac, la noi, la înmormântări, se spun bancuri, iar jelania de la cimitir sfârşeşte, când e vreme bună, cu un chiolhan. Cică la sfârşitul războiului ultim, graniţa trasată de creionul lui Stalin între Polonia şi URSS, trecea fix prin gospodăria unui polonez, tăind-o în două. Hai, zice comisia, să-i facem hatârul să-l întrebăm unde vrea să trăiască, fiindcă graniţa putea să-i ocolească bătătura.
Ia zi, polonezule, unde vrei să stai? Păi, zice ţăranul polonez scărpinându-se în cap, în Polonia, că în Rusia