Proprietarul companiei Intercom Sfântu Gheorghe, Adrian Secelean, ne-a declarat, ieri, că va decide abia în prima jumătate a lunii viitoare ce va face în locaţia de la Ghimbav, achiziţionată recent de la lichidatorul Maestro SPRL Constanţa. „Vom plăti banii, avem termen până la finele anului. Deocamdată lucrăm la un plan de afaceri şi vom vedea ce vom putea face acolo, dar asta abia anul viitor, probabil în prima jumătate a lunii ianuarie”, a afirmat acesta.
Compania Intercom Sfântu Gheorghe, care deţine 49,56% din acţiunile societăţii Electroprecizia SA Săcele, a câştigat, la finele lunii trecute, licitaţia pentru activele companiei Toptherm Ghimbav, oferind preţul de strigare de 3,56 milioane de lei.
Deşi de active se interesaseră şapte companii, caietul de sarcini nu a fost cumpărat decât de două firme, doar Intercom Sfântu Gheorghe prezentându-se pentru a participa la licitaţie.
Potrivit liderului sindicaliştilor de la Toptherm SA, Costică Olteanu, reprezentanţii Intercom s-au interesat dacă pot relua producţia de tâmplărie de aluminiu şi PVC la fabrica din Ghimbav.
Toptherm SA Ghimbav este o societate desprinsă din IAR, care a avut ca profil de activitate producerea de tâmplărie din aluminiu şi PVC. Proprietarul companiei Intercom Sfântu Gheorghe, Adrian Secelean, ne-a declarat, ieri, că va decide abia în prima jumătate a lunii viitoare ce va face în locaţia de la Ghimbav, achiziţionată recent de la lichidatorul Maestro SPRL Constanţa. „Vom plăti banii, avem termen până la finele anului. Deocamdată lucrăm la un plan de afaceri şi vom vedea ce vom putea face acolo, dar asta abia anul viitor, probabil în prima jumătate a lunii ianuarie”, a afirmat acesta.
Compania Intercom Sfântu Gheorghe, care deţine 49,56% din acţiunile societăţii Electroprecizia SA Săcele, a câştigat, la finele lunii trecute, licitaţia pentru activele companiei