Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul tandemului Jobbik-Orban: lozinca “Transilvania va fi Ungaria”, strigată la meciul Ungaria-Cehia

Publicat in Adevarul, luni 19 august 2013 ·

Campania agresivă dusă împotriva României de Jobbik, sub privirea îngăduitoare a lui Orban, nu rămâne fără efecte. La meciul Ungaria-Cehia, galeria naţionalei maghiare a strigat pe stadion ”Transilvania va fi Ungaria”, vers dintr-un cântec maghiar des utilizat la întâlnirile Jobbik. Au mai fost strigate şi alte lucruri pe care decenţa mă împiedică să le reproduc. Aceasta este atmosfera creată de Jobbik împotriva României. Ce vrea Jobbik? Să inflameze cei 10-15 la sută din alegătorii maghiari care îi urmează principiile, astfel încât susţinerea partidului să capete dimensiuni apocaliptice. 15 la sută pot să pară mai mulţi dacă sunt dispuşi să arunce lumea în aer, să facă declaraţii de război şi să defileze militar pe străzi. În felul acesta, Jobbik va fi, de acum şi până la alegerile de anul viitor din Ungaria, cel mai prezent şi cel mai temut participant pentru că va fi cel mai periculos, la propriu. Ce sa va întâmpla în Ungaria şi felul în care îşi vor da foc la ţară îi priveşte pe alegătorii maghiari. Important este ca butoiul cu pulbere să rămână închis între graniţele ţării vecine şi să nu permitem importul de nazism jobbik în Transilvania, aceştia fiind termenii în care presa germană a descris prezenţa lui Vona Gabor în România. Jobbik a înţeles că Ungaria stă pe un butoi cu pulbere sub Orban şi, cu acordul tacit al acestuia, îşi face numărul până la capăt. Prin comparaţie cu Jobbik, Orban are nevoie să pară moderat şi democrat, ceea ce nu e cazul. E nevoie de Jobbik şi de toată nebunia lui pentru ca Ungaria să privească spre Orban ca spre o soluţie. De aceea cred că Orban joacă într-un tandem periculos cu Jobbik, dând drumul la câinii războiului pentru ca Fidesz, partidul aflat la putere, să reprezinte soluţia împăciuitoare. Că idealurile lor sunt comune, nu e greu de priceput. Fidesz şi Jobbik au votat împreună în Parlament legile deplângerii şi recuperării

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°