Acum 10 ani, un tânăr din Europa de Est dădea academic din coate pentru a răzbi mai uşor în viaţă.

A terminat o facultate, s-a apucat de doctorat, în paralel a intrat şi în politică, iar acolo, la vârful acestei lumi în care vechiul eşalon doi al PCR a pus pe picioare noua oligarhie, a intrat pe sub pielea celor mai grei oameni ai momentului. De departe, personajul cu gabaritul cel mai depăşit la vremea respectivă era însuşi premierul ţării, profesorul de Drept Adrian Năstase.

De influenţa lui, tânărul de care vorbeam mai sus s-a legat prin toate sforile şi chingile posibile, pornind de la premisa că, orientându-se “corect” prin jungla vieţii publice autohtone, va avea un viitor mai mult decât strălucit.

Ce mai! Acel tânăr, care acum un deceniu intra în galeria doctorilor români în Drept sub comanda academică şi politică a lui Adrian Năstase, a ajuns, înainte de a fi împlinit 40 de ani, premierul ţării sale natale din Est.

O ţară în care impostura s-a impus drept una din marile frâne în calea dezvoltării autentice, dar în care el personal “a reuşit”.

Căci acel tânăr, deşi a luat un doctorat pe baza unui plagiat, a avansat senin în funcţiile de partid şi în cele din stat până la apogeul consumat în primăvara lui 2012, când a fost numit chiar prim-ministru.

Chiar dacă detaliile furtului academic la care Victor Ponta a recurs pentru un plus de confort în devenirea sa profesională sunt şi de notorietate, şi de netăgăduit, nimic nu i-a ameninţat nici funcţia publică, nici titlul obţinut prin copy-paste.

Când a fost nevoie, instituţii-cheie şi oficiali înalţi ai statului român, precum ministrul Ecaterina Andronescu şi ministrul Liviu Pop, au făcut zid în jurul “Măriei-sale”.

Concomitent, acea parte a presei şi acea parte a societăţii civile care au criticat maniera sovietică în care a fost gestionat scandalul plagiatului au fost