Traian Basescu s-a despartit urit de ceea ce este, in ultima instanta, interesul national. Am asteptat o saptamina o reactie din partea Opozitiei la declaratiile presedintelui Basescu referitoare la DNA si procurori. Una de aprobare sau critica. Un subiect care, oricind, ar juca un rol de prim-plan, a ramas total ignorat, deliberat scos de pe orice discutie de partid. L-am asteptat pe Adrian Nastase sa-si deschida blogul cu tonul inteleptului patit si sa scrie doar atit: „Doar ti-am spus, Traiane!" Pe procurorasul Victor Ponta sa se declare solidar si intelegator cu procurorii intimidati de „dictatorul Basescu". Pe Crin Antonescu facind o noua criza de isterie fiindca institutiile statului sint supuse presiunilor si controlului politic. Sau pe Dan Voiculescu cerind a o mia oara initierea procedurii de suspendare. De aceasta data, cind era cea mai mare nevoie, aceste papusi ale sistemului au uitat refrenul intonat in anii din urma. Si, in schimb, am vazut marea liniste, sincronizarea ticalosiei, completa intelegere, un plan asupra caruia nu a fost nevoie de negocieri subterane sau dezbateri publice. Un subiect pus intre paranteze, ca si cum totul era de la sine inteles. Ei, parlamentarii, e de le sine inteles ca trebuie sa ceara dovezile inaintea inceperii urmaririi penale a colegilor, trebuie sa se pronunte in locul instantei. El, presedintele, trebuie sa-si dea acordul asupra urmaririi ministrilor, jucind rolul unui judecator de la Curtea Suprema. Era de la sine inteles ca politicienii trebuie sa se constituie in „filtru", atunci cind colegii sint dati pe miinile justitiei, iar „reputatia" le este stirbita. Era de la sine inteles ca marea coruptie trebuie sa-si dea acordul sa fie cercetata. Oricum ai interpreta-o, acestea nu sint argumente pentru un vot favorabil in dosarul Schenghen, de a convinge Olanda de angajarea Romaniei intr-un razboi pe viata si pe moarte cu