Tehnicianul portughez a ratat barajul pentru Campionatul Mondial cu Arabia Saudită, după ce echipa sa a fost egalată, acasă, de Bahrain, în minutul 94! Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Meci nebun aseară pe "King Fahd International Stadium" din Riad, între Arabia Saudită şi Bahrain, în manşa secundă a duelului pentru accederea la barajul cu Noua Zeelandă, ultimul pas spre Cupa Mondială de anul viitor.
După 0-0 în tur, în deplasare, naţionala condusă de portughezul José Vítor dos Santos Peseiro, fostul antrenor al echipei Raid, nu a reuşit decât o remiză, 2-2, în urma căreia, Bahrain merge la baraj. Dramatismul partidei a atins cote incredibile.
Minutul 90+4
Echipa lui Peseiro a reuşit să deschidă scorul destul de repede, în minutul 13, prin Nassir Al Shamrani, dar s-a văzut egalată cu trei minute înainte de pauză.
În primul minut al prelungirilor partidei, Hamad Al Montashari a marcat pentru gazde şi a aruncat în aer "King Fahd International Stadium".
În timp ce saudiţii sărbătoreau calificarea la barajul pentru Cupa Mondială, oaspeţii au reuşit să egaleze din nou, în minutul 90+4, prin rezerva Ismaeel Abdullatif.
A pierdut tot cu Sporting
Venit în iarnă pe banca Arabiei Saudite, imediat după divorţul de Rapid, portughezul Jose Peseiro avea ca obiectiv calificarea echipei la Campionatul Mondial. Peseiro, care a ratat mai întâi accederea directă la turneul final din Africa de Sud, la golaveraj, în dauna Coreei de Nord, pare în continuare blestemat!
În vârstă de 49 de ani, portughezul a fost poreclit "Domnul aproape" de Jose Mourinho, care a vrut să sublinize astfel faptul că Peseiro nu a reuşit în cariera sa nicio performanţă notabilă, pierzând de fiecare dată în ultimul moment.
"E un loser"
Peseiro a reuşit să piardă toate obiectivele cu