Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzatii de escrocherie

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 22 mai 2003 ·

•Constantin Soranescu este cercetat intr-un dosar, sub acuzatii deosebit de grave •Specialistii de la Banca Nationala a Romaniei au intervenit si au stopat producerea unei inselaciuni •Politia a tergiversat instrumentarea dosarului •In afacerile lui Constantin Soranescu sunt implicate persoane influente din lumea afacerilor

Pentru a putea obtine o finantare de 30 milioane de Euro, Constantin Soranescu s-a dat drept administratorul si directorul general al unei societati comerciale inexistente. Mai precis, in perioada februarie - iunie 2002, a semnat mai multe contracte comerciale si acte oficiale, in calitate de director general sau administrator al SC Marwa Travel SRL, cu sediul in Cimpulung Moldovenesc, firma inexistenta la acea data, cu scopul de a insela un fond de investitii cu suma de 30 milioane Euro. In data de 21 martie 2002, Constantin Soranescu comite primul fals grosolan, prin incheierea unui contract de mandat international de finantare cu Agentia Teritoriala de Investitii pentru Dezvoltare Moldova XXI. Astfel, Soranescu semneaza acest contract ca reprezentant in calitate de administrator a doua societati comerciale asociate: Marwa & Co SRL si Marwa Travel SRL. Desi a semnat in numele celor doua firme, Soranescu a parafat contractul doar cu stampila SC de la Marwa & co SRL. Pe data de 17 mai 2002, Constantin Soranescu semneaza, in calitate de director general al SC Marwa Travel SRL, o anexa la o conventie ce decurgea din contractul mai sus mentionat. Cu toate ca parte in conventie era Marwa Trawel, Soranescu parafeaza acest act oficial cu stampila Marwa & Co. Acest lucru s-a datorat faptului ca firma Marwa Travel SRL a fost infiintata abia la data de 19.06.2003, la trei luni dupa ce Soranescu a semnat acte oficiale, dandu-se drept reprezentantul legal al acestei societati comerciale. Prin semnarea acestor documente, firma fantoma Marw

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 43 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea?

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, în

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum o ora
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 2 ore
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 13 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°