Observ că opinia publică virtuală e (din nou) indignată de faptul că în programa de învățământ pentru clasa pregătitoare există materia religie. ȘOC! Generația qwerty învață semnul crucii!
Un copil de 5-6 ani va fi obligat să învețe să-și facă cruce, să meargă „în vizită” la biserică și să cunoască „tainele” credinței strămoșești, adică „rugăciunea, primirea Sfintelor Taine, participarea la slujbele Bisericii, lectura biblică, comuniunea cu semenii etc” – citat din programa afișată pe site-ul Ministerului Educației și Îndoctrinării Religioase.
Pe scurt, învață de mici să devină niște buni creștini, care vor ajuta bătrânele să treacă strada, iar mai târziu, când vor descoperi rețelele sociale și exhibiționismul pe Internet se vor fotografia, creștinește, cu osemintele dezhumate ale bunicii.
Mie nu mi se pare, totuşi, că ar trebui să ne revoltăm aşa de tare de data asta. Hai să ridice mâna câți dintre noi am fost duși la biserică, din fragedă pruncie, de bunici, dacă nu de vreo mătușă sau dădacă? Să ne amintim la ce vârste am învăţat să spunem „Înger îngeraşul meu”, apoi „Tatăl nostru” sau am pupat cu foc icoanele din biserici, în ordinea numerelor de pe tricou. Şi eu vorbesc aici despre copilăria mea comunistă, când nu eram „stat laic”, ca acum (!), iar securiștii mergeau pe furiș la biserică să-și exprime credința milenară. Noțiunile alea enumerate în programă sunt chestii cu care copilul a venit deja în contact până la 6 ani, în familie, fie că părinții au vrut sau nu. Iar dacă tot a fost botezat (ortodox), asta e, de ce să ne dăm ipocriți acum că învață să-și facă și cruce la școală?
Lucrurile se strică mai târziu. De 20 de ani religia se studiază, chipurile opțional, în școală (de la clasa 1 până la terminarea liceului), iar forțarea limitelor prin reducerea vârstei de îndoctrinare nu e decât rezultatul perseverenței și
