Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardarul Anatol Stati riscă să piardă sediul companiei Ascom

Publicat in Adevarul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Omul de afaceri a fost dat în judecată de fostul său adjunct care ca despăgubire morală două milioane de lei şi sechestru pe sediul Ascom Grup.

Compania Ascom Grup, proprietate a miliardarului moldovean Anatol Stati a fost acţionată în judecată de către Andrei Baștovoi care a exercitat anterior funcţia de vice-preşedinte al companiei. Cererea de chemare în judecată privind apărarea onoarei, demnităţii și reputaţiei profesionale a fost depusă la Judecătoria Buiucani de reprezentantul reclamantului, avocatul Gheorghe Susarenco. Potrivit Jurnal TV, Andrei Baștovoi cere ca despăgubire morală două milioane de lei moldovenești, sumă pe care o consideră simbolică pentru Ascom.

Se consideră denigrat

Omul de afaceri consideră că a fost denigrat de compania Ascom prin difuzarea unei informaţii precum că „grupul Baştovoi şi-a însuşit zeci de milioane de dolari" în detrimentul Ascom Grup.

„Subliniez faptul că nu atât banii lor mă interesează, cât și bunul nume al meu", a declarat Andrei Baştovoi pentru Jurnal TV. De asemenea acesta a cerut sechestrarea sediului central al Ascom Grup până la plata daunelor morale și dezmințirea publică a afirmaţiilor calomnioase la adresa lui Baştovoi.

În acelaşi timp, ieri instanţa de judecată a decis că Anderi Baştovoi să rămână în arest la domiciliu, în timp ce procurorii au solicitat ca el să fie pus după gratii.

Andrei Baştovoi eliberat de magistraţii de la Curtea de Apel

Fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, în ultimii 10 ani, Andrei Baştovoi a fost vice-preşedinte al companiei Ascom Grup, ce aparţine familiei miliardarului Anatol Stati. A fost demis acum câteva luni.

La începutul lunii august el împreună cu feciorul său a fost arestat fiind bănuit de delapidarea averii străine săvârşită în proporţii deosebit de mari.

Peste două luni, Baştovoi a fost acuzat că ar fi pus la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 56 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 31 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°