Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobrogenii care au intrat în „Forbes 500 Miliardari“, mai săraci

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

Cei 31 de miliardari din Dobrogea sunt mai săraci în 2011, potrivit cele mai recente ediţii a topului „Forbes 500 Miliardari". Publicaţia de 400 de pagini care va cuprinde interviuri în exclusivitate, poveşti în premieră şi amănunte inedite, va apărea luni, 17 ocotmbrie.

Averile cumulate ale celor 31 de miliardari din Constanţa şi Tulcea se ridică la aproximativ 1,4 miliarde de euro, cu câteva sute de milioane de euro mai puţin, comparativ cu ediţia din 2010 a clasamentului întocmit de publicaţia „Forbes 500 de Miliardari". Scăderea este determinată de încasările slabe din turism, afacere de bază pentru cea mai mare parte a celor prezenţi în top din această regiune. În 2010, cel mai bogat om de afaceri din Dobrogea a fost Gabriel Comănescu, cu o avere de 450 de milioane de euro. A reuşit să se menţină pe aceeaşi poziţie? A dat criza financiară peste cap ierarhia celor mai bogaţi români? Răspunsurile la aceste întrebări şi multe altele le veţi afla, din 17 octombrie, în ediţia 2011 a topului „Forbes 500 Miliardari". Poveşti în premieră Topul „Forbes 500 Miliardari" este editat de Adevărul Holding într-o formă grafică deosebită. Publicaţia va avea 400 de pagini şi va cuprinde interviuri în exclusivitate cu antreprenori care nu au ieşit până acum în public, poveşti în premieră ale oamenilor de afaceri din România, precum şi amănunte imedite din viaţa personală a acestora. Ediţia din acest an vrea să-i aducă în prim-plan nu doar pe cei a căror avere a scăzut, ci şi pe acei antreprenori mai puţin cunoscuţi, dar care deţin şi conduc afaceri de zeci de milioane de euro şi care asigură mii de locuri de muncă. Ediţia din aces an a topului „Forbes 500 Miliardari" cuprinde peste 30 de nume noi, oameni de afaceri care nu s-au regăsit în ediţia precedentă a topului, dar şi alte câteva zeci de antreprenori a căror avere nu a scăzut, ci dimpotrivă. Au făcut ceva special pentr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 59 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 17 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°