Candidatul socialist la preşedinţie Francois Hollande a avertizat marţi postul de televiziune Al Jazeera că acesta şi-ar "compromite prezenţa" în Franţa dacă ar difuza înregistrarea video a crimelor comise de adeptul jihadului Mohamed Merah pe care a primit-o, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Preşedintele Nicolas Sarkozy şi familiile victimelor au cerut tot marţi postului de televiziune din Qatar să nu difuzeze înregistrările video ale celor şapte crime comise între 11 şi 19 martie în regiunea oraşului Toulouse (sud-vest) de către Mohamed Merah
"Ar fi extrem de grav dacă ar face acest lucru şi vor putea fi utilizate toate mijloacele juridice", a subliniat Hollande într-o declaraţie pentru presă.
"În opinia mea, ea (Al Jazeera) şi-ar compromite prezenţa aici (în Franţa) ca televiziune de informaţii. Nu numai că o putem interzice, dar vor exista şi unele decizii serioase de luat, în special din partea CSA (Consiliul Superior al Audiovizualului), dar şi a statului, în relaţiile sale cu Qatarul", a continuat el, în cadrul unei vizite în nordul Franţei.
CSA, însărcinat să vegheze la respectarea demnităţii persoanei şi la păstrarea ordinii publice în cadrul programelor din domeniul audiovizual, a "invitat posturile să nu difuzeze" înregistrările video.
"Dacă acest post îşi va asuma responsabilitatea difuzării imaginilor ce vor afecta nu numai familiile (victimelor), ci întreaga Franţă, el îşi va asuma o responsabilitate foarte gravă", a insistat candidatul socialist.
Filmat de Mohamed Merah cu o minicameră legată la gât, montajul video al crimelor, "stocat pe un dispozitiv de stocare USB", au fost introdus într-un plic pus la poştă miercuri şi trimis biroului din Paris al postului Al Jazeera.
"Nu suntem un post de emisiuni de senzaţie, nu căutăm să difuzăm imagini fără să evaluăm riscurile şi consecinţele, iar din acest moti