Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medvedev, criticat pentru greşeli de strategie

Publicat in Romania Libera, marți 12 iulie 2011 ·

Într-un interviu acordat ziarului Kommersant, Iuri Solomonov, unul dintre cei mai importanţi experţi în tehnica rachetelor balistice din Rusia, a criticat în termeni foarte duri politica ţării sale faţă de scutul anti-rachetă al NATO. Solomonov este de părere că Rusia se poartă ca un „huligan", ameninţând Europa absolut nemotivat; din punctul său de vedere, „nu există, nu a existat şi nu va exista vreodată" o ameninţare din partea scutului anti-rachetă european - pe care, spune Solomonov, rachetele balistice intercontinentale ale ţării sale l-ar putea penetra cu uşurinţă.

Conform lui Solomonov, starea forţelor militare ale Rusiei este proastă. „Depindem de importuri din Vest, pentru că nu putem produce anumite tehnologii; pur şi simplu, nu avem nimic", a spus Solomonov, atrăgând atenţia că, din cifra totală de exporturi ruseşti, numai 0,25% sunt produse de tehnologie avansată. Pentru Vest, este de părere expertul, Rusia este doar „un teritoriu cu o grămadă de arme atomice".

Principala ţintă a criticii lui Solomonov este preşedintele Dmitri Medvedev, pe care acesta îl consideră principalul vinovat pentru starea proastă a armatei şi industriei militare din Rusia. Expertul este de părere că Medvedev greşeşte profund susţinând păstrarea unui arsenal nuclear gigantic - noul tratat START prevede ca Rusia să aibă cel puţin 1.550 de focoase nucleare-şi că un număr de 1.000 de focoase ar fi absolut suficient, având în vedere că China, o putere economică şi militară mai mare decât Rusia, nu are decât între 200-250 de focoase.

Solomonov consideră că ţara sa ar trebui să îşi reducă armamentul nuclear, investind în schimb în industria de armament.

Până când aceasta nu se va întâmpla, haosul din industrie va continua să existe - un exemplu este planul de achiziţii al armatei pentru acest an, considerat un eşec total: Ministerul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 56 minute
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum o ora
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum o ora
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

UPDATE-Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 39 minute
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Press Alert acum 56 minute
Foto: Arhivă Președintele Autorității Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marți cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ștampilă și vor avea la dispoziție o tușieră. „În ceea

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 4 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

UPDATE Percheziții Constanța Procurorul Andrei Bodean instrumentează dosarul în care sunt anchetați trei asistenți de la morgă pentru luare de mită! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Cercetările continuă în cazul celor trei asistenți suspectați de luare de mită pentru manipularea cadavrelor, respectiv îmbălsămare, toaletare, îmbrăcare şi predare către aparţinători a corpurilor persoanelor decedate în spital. Aceștia au fost reți

Funcţionari de la Medicină Legală Constanţa, acuzaţi de luare de mită. Prejudiciul total este de 4 milioane de lei

Mediafax acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a efectuat, luni, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economico-Financiare cinci percheziţii domiciliare şi la sed

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°