Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii târgovişteni îşi caută fericirea în produse etnobotanice

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Părinţii adolescenţilor care cumpără „ierburi” legale spun că aceştia au ajuns să-şi vândă şi hainele ca să facă rost de bani. Unele magazine etnobotanice deschid abia seara, după ora 18.00, şi le vând tinerilor produse care oferă vise false până noaptea târziu.

Tinerii târgovişteni au ajuns să-şi vândă hainele ca să cumpere clipe de fericire de la magazinele etnobotanice din oraş. Produsele etnobotanice sunt considerate droguri uşoare, însă tinerii nu conştientizează riscul la care îşi supun organismul. Părinţii acuză comercianţii de produse etnobotanice că nu se gândesc deloc la problemele pe care le fac adolescenţii din cauza drogurilor pe care le cumpără de la aceştia. Florentina, mama unui tânăr de doar 16 ani, a încercat din răsputeri să-şi convingă băiatul să renunţe la “ierburi”, însă fără niciun rezultat. „Fiul meu a ajuns să-şi vândă hainele ca să cumpere droguri de la astfel de magazine. El este un copil cuminte, însă nu ştiu cum a ajuns să consume ierburile astea, probabil şi din cauza anturajului. I-am explicat fiului meu că nu este bine ce face, însă pare să fie dependent. Dacă nu îi dau bani, îşi vinde din lucrurile lui ca să poată cumpăra pliculeţele”, mărturiseşte Florentina, mama unui tânăr de 16 ani.

Tinerilor li se vând vise false

Adolescenţii târgovişteni dau chiar şi câteva zeci de lei pentru a cumpăra “ierburi” de la magazinele de vise. Aceştia se bucură pentru câteva clipe în care sunt rupţi de tot ce îi înconjoară, fără a conştientiza însă efectul drogurilor de acest gen asupra organismului, mai ales atunci când sunt combinate cu alcoolul. “Ar trebui ca aceste magazine să fie închise, pentru ca aduc numai probleme. Am înţeles că sunt droguri legale, aşa ceva nu ar trebui să fie legal. Trebuie să se facă ceva în privinţa asta, sunt sigură că şi alţi părinţi trec prin aşa ceva cu fii lor”, adaugă Florentina.

Relaxar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul - FOTO

News.ro acum 23 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 30 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 23 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 56 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 25 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°