În calendarul popular, la data de 17 martie, pământul începe a se deschide, lăsând să iasă căldura. Concomitent, se dezmorţesc toate vietăţile mici, insectele ieşind din ascunzişuri şi mişunând pe câmpuri. Pentru a le ţine departe de case, femeile ies afară şi presară bucăţele de mămăligă şi sare, săturând astfel poftele necuvântătoarelor. De asemenea, sosesc primele păsări călătoare, cocostârcii şi berzele. Alexie, numit în popor „Omul lui Dumnezeu cel cald”, este cel care are grijă ca mijlocul lunii martie să aibă note distincte de primăvară. Despre el se spune că ar fi nesocotit voinţa lui Dumnezeu şi astfel a eliberat toate gângăniile şi jivinele târâtoare, iar drept pedeapsă a fost transformat într-un cocostârc ce se chinuieşte ziua întreagă să adune insectele scăpate.
Noroc la peşte!
Fiind o zi prielnică începuturilor, oamenii îndeplinesc o serie de ritualuri care au rolul de a aduce prosperitate. Mai întâi pescarii dorm mai mult în această zi şi ţin post ca să aibă noroc la peşte. Unii, mai curajoşi, merg la râu şi prind un peşte, iar după ce-l mănâncă obişnuiesc să rostească aşa: „Alexie, Omul lui Dumnezeu,/ Eu am venit la pârâu/ Să prind un peşte/ Să-l mănânc/ Cum este el din pârâu,/ Iar tu să te rogi lui Dumnezeu/ Totdeauna pentru mine,/ Să pot prinde peşte bine”.
Miere în ştiubeie
Prisăcarii scot afară stupii cu albine, obişnuindu-se să se plămădească şi ceva copturi cu miere. În lumea satului, albinele erau foarte importante, căci pe lumea cealaltă sufletul omului se făcea albină. „Albina nu oricine poate s-o ţie; trebuie să fie cineva tare curat, că altfel nu-i merge. Dacă ar putea-o ţine fiecare, la toată casa ai videa stupi, n-ar fi mare lucru; nici n-ai a le hrăni, căci ele se hrănesc din mana lui Dumnezeu, dar unde nu le plac fug. Şi din albini, cum ţ-a fura cineva, nu mai ai parte, că se face pricaz.” (Elena
