Într-un parc de distracţii de lângă Milano, lumea s-a putut destinde câteva zile în schimbul unei fise, urmărind simularea unei execuţii pe scaunul electric.

Un manechin, un scaun, minunile tehnicii, amintiri de neuitat. După o serie de proteste, idioţenia a fost întreruptă, scaunul a fost acoperit cu o pânză şi gata, înapoi la căluşei şi maşinuţe, că execuţia s-a amânat temporar. Lasă, că poate venim mâine, puiule, să-l vedem pe nenea cum se bâţâie pe scaun, hai să îţi ia mami o îngheţată, nu, nu putem să-l electrocutăm pe Blacky. Vizitatorii nu erau criminali în serie, erau doar nişte oameni curioşi, în căutare de emoţii mai intense.

Ignoranţa creează mereu forme surprinzătoare de monstruozitate, dar şi posibilităţi infinite de alterare a lumii noastre. Şi multe forme de ignoranţă gravă devin foarte uşor repere ale admiraţiei unui public care ar băga fisa în orice, numai să se întâmple ceva. Poate să nu pară la fel de grav, şi poate că nimic nu e de fapt atât de grav, dacă nu te interesează, dar e de urmărit relaţia dintre numărul de spectatori şi cantitatea de ridicol sau prostie pe care o produce cel pe care îl urmăresc.

Unul din cei mai vizitaţi bloggeri americani a publicat de curând câteva rânduri despre puterea magică a internetului de a scoate la iveală ignoranţa. Omul admite că până de curând credea că romii despre care ştia că mai sunt numiţi şi gipsy sunt o grupare religioasă sau culturală şi nu o minoritate etnică. Să spunem că e plin în lume de oameni care cred că triunghiul are patru laturi şi care pot descoperi cu plăcere că lucrurile nu stau chiar aşa. În acest mod, toate scenariile apocaliptice imaginate de clasicii SF apar ca nişte jocuri logice în care dezastrul se declanşează atunci când în lume oamenii încep să nuşi mai transmită cunoaşterea, ci ignoranţa.

Am citit pe un blog românesc o însemnare d