Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu: Dacă voi fi condamnat, trebuie să plec acasă

Publicat in Capital, miercuri 3 iulie 2013 ·

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, miercuri, că, în cazul în care va fi condamnat în dosarul ”Transformatorul”, îşi va da demisia din funcţia de ministru, însă crede că mulţi dintre duşmanii şi adversarii săi vor avea ”surprize neplăcute”.

Întrebat ce va face în cazul în care va suferi o condamnare, ministrul a răspuns: ”Mă voi căi”. ”Mâine este un termen ca multe alte termene, care au fost până acum. Poate fi ultimul termen, poate să nu fie ultimul termen. Dumneavoastră aveţi informaţii, eu nu-mi permit să le cer. Vreau să vă spun că, de opt ani, mie mi se spune că mâine voi fi arestat, că poimâine voi fi condamnat...să stau deoparte că am dosare penale... Am ajuns, după mulţi ani, să ocup această funcţie. Nu ştiu cât timp o voi ocupa. Ştii când ajungi să fii ministru, dar nu ştii niciodată când pleci”, a spus oficialul. El a subliniat că nu ştie ce se va întâmpla joi, la termenul de judecată, însă, în opinia sa, mulţi dintre duşmanii săi vor avea surprize neplăcute.

”Nu ştiu, cred eu că mulţi dintre duşmanii şi adversarii mei vor avea surprize neplăcute. Dacă se întâmplă să fie o condamnare, este clar că trebuie să plec acasă, nu am cum să stau condamnat în fruntea ministerului. Cred că răspunsul nici nu-şi mai avea sensul”, a adăugat Relu Fenechiu.

Acesta a mai spus că, în acest moment, nu are de gând să demisioneze nici din Guvern şi nici din Parlament, însă, în cazul în care va suferi o condamnare, nu va fi necesar ca premierul să îi ceară demisia, şi-o va da singur.

”Vreau să vă spun tuturor, cu părere de rău pentru cei care, poate, şi-ar fi dorit foarte mult acest lucru: nu am avut nicio clipă în gând, nici acum nu am şi nici pe viitor să-mi dau demisia nici din Guvern şi nici din Parlament. Mi-am câştigat cu greu aceste poziţii, după mulţi ani de muncă, şi consider că ceea ce am făcut

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian

Mediafax acum 42 minute
UPDATE Spania va recunoaşte un stat palestinian începând cu 28 mai, a anunţat premierul spaniol Pedro Sánchez. UPDATE Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a declarat miercuri: „Nu poate exista pace în Orientul Mijlociu dacă nu există recunoaştere”

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 54 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Romgaz primeşte ratingul „BBB-” cu perspectiva stabilă de la agenţia de evaluare Fitch. Este o premieră

Mediafax acum 16 minute
„Planuri mari pentru CAPEX: Romgaz are planuri ambiţioase de a dezvolta Neptun Deep, un proiect offshore de mare adâncime în Marea Neagră din România. Romgaz a achiziţionat o participaţie de 50% în proiect de la Exxon Mobil pentru 1 miliard de euro

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum o ora
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°