Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DECIZIE GUVERN - Compania Oltchim va intra in insolventa

Publicat in eMaramures, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Compania Oltchim (OLT) va intra in insolventa, cererea in acest sens urmand sa fie transmisa Tribunalului Valcea, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Propunerea in acest sens a fost prezentata Guvernului in sedinta de azi, 23 ianuarie. Ministrul a precizat ca, la ora 16.00, Consiliul de Administratie al companiei se va intruni pentru a adopta o decizie in acest sens. Cererea de intrare in insolventa a Oltchim va fi transmisa Tribunalului Valcea.

Surse oficiale au declarat aseara, 23 ianuarie ca premierul Victor Ponta a discutat cu oficialii FMI despre situatia combinatului Oltchim, iar principala varianta luata in calcul este intrarea companiei in insolventa ca solutie ulterioara pentru privatizarea mai usoara a societatii, proces care sa presupuna si disponibilizari.

Intrarea in insolventa presupune ca Guvernul sa se adreseze tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii si sa astepte decizia judecatorului sindic, au adaugat sursele . Tot marti seara, ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, a declarat ca, in opinia sa, ca fost ministru al Economiei, insolventa este singura varianta de a viabiliza compania Oltchim, care necesita un proces de restructurare.

El a confirmat, la Realitatea TV, ca in acest caz vor exista disponibilizari si vor fi inchise unele activitati conexe, precizand ca, in mandatul sau la Ministerul Economiei, firma Alvarez&Marsal, administrator special, a redactat schita unui plan de reorganizare a companiei, inclusiv cu necesarul de concedieri.

Chitoiu a adaugat ca stie ca actualul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a inceput discutiile cu potentiali investitori interesati de Oltchim. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat anterior, dupa intrevederea cu misiunea FMI, CE si Bancii Mondiale, ca va propune Guvernului o solutie pentru Oltchim.

"La Oltchim

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 40 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 30 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

O femeie din Bihor și-a omorât fiul și apoi a sunat la 112 ca să anunțe că acesta s-a sinucis

Ziare.com acum 14 minute
O femeie din Bihor a fost reținută marți seara, 30 aprilie, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat mortal fiul, și apoi a sunat la 112 ca să spună că bărbatul s-a sinucis. Suspecta va fi prezentată la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare pre

30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna, unul dintre cei mai iubiți piloți din istoria Formulei 1

HotNews acum 16 minute
În urmă cu 30 de ani, pe 1 mai 1994, Ayrton Senna pierdea cursa cu viața. Avea doar 34 de ani, iar decesul survenea în urma accidentului teribil pe care l-a suferit pe circuitul de la Imola. Ayrton SennaFoto: Robert Hallam / Shutterstock Editorial /

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°