La începutul anilor ’90, o uriaşă operaţiune judiciară devoala corupţia şi „morala şpăgii“ prezente de la cel mai de jos opincar până la cel mai important şef de partid politic din Italia. „Mani pulite“ a fost cel mai mare scandal de corupţie din istoria recentă a ţărilor europene. Miniştri au înfundat puşcăria, politicieni s-au sinucis, partide au dispărut cu desăvârşire de pe scena politică a Italiei. Dintr-un început, opinia publică i-a susţinut pe procurorii şi judecătorii care au declanşat acea dezinsecţie uriaşă în faţa căreia acuzatul Bettino Craxi, ministru şi lider politic, s-a apărat susţinând că oricum şpaga o primeau cu toţii.
O furtună într-un pahar cu apă, aşa este arestarea lui Antonie Solomon comparată cu uraganul iscat de „Mani pulite“. Însă, lumea politică şi de afaceri din România anului 2010 seamănă prea mult cu Italia acelor timpuri: în jurul banilor noştri, ai comunităţilor locale, buruiană cu buruiană şi-au încolăcit vrejurile. Interlopul, afaceristul unsuros şi politicianul pântecos ştiu ce să ungă şi cum să ascundă. Sunt cu toţii actorii unui joc în care afacerile nu sunt riscante pentru că se fac pe banii prostimii, iar preţuri au nu doar maşinile, ci şi oamenii.
Până ce justiţia nu se va pronunţa, oricine afirmă fără dovezi că Antonie Solomon este un actor conştient în acest joc murdar speculează. Dar reţinerea sa vreme de patru săptămâni sugerează că dovezile procurorilor DNA nu sunt doar apă de ploaie. În plus, reacţiile rapide ale Monicăi Macovei şi Cezar Preda, voci marcante şi credibile în PD-L, prin propunerea suspendării din partid a lui Solomon, sunt grăitoare. Însă, în acest moment, nu putem vorbi despre primarul Craiovei în termeni de vinovat/nevinovat. Este treaba justiţiei să facă asta. Acea justiţie care reprezintă în statul român o putere teoretic independentă şi care ne-a surprins pe toţi arestându-l pe primarul un