Dacă în ultimii ani criticii s-au tot întrecut în a decreta, la vremea bilanţurilor din decembrie sau ianuarie, câte un gen predominant, în cazul lui 2012 astfel de simplificări au devenit aproape imposibile. Ceea ce individualizează anul care tocmai a trecut e, dimpotrivă, efervescenţa tuturor genurilor. După ce a ţinut capul de afiş în ultima perioadă, romanul părea că intră într-un mic recul, cu doar câteva apariţii notabile în primele şase luni: Radu Mareş cu Deplasarea spre roşu (interesant, însă lipsit de anvergura lui Când ne vom întoarce) sau Nepotul lui Dracula, marota romanului de consum agitată/teoretizată de Alexandru Muşina, nici acum realizată practic până la capăt. Finalul anului a întregit însă lista apariţiilor notabile cu Cronicile genocidului a lui Radu Aldulescu, însă o piesă importantă la „epopeea mizerabilismului” postcomunist şi cu două reveniri fierbinţi, de la cei mai titraţi prozatori tineri din ultimul deceniu: Filip Florian cu Toate bufniţele şi Florina Ilis cu ambiţiosul Vieţile paralele. La poezie aş îndrăzni să vorbesc despre anul maturizării complete a douămiiştilor, care încep tot mai mult să se desprindă de limba comună a generaţiei: prin Frânghia înflorită , Poeme naive şi sentimentale sau Dispars, Radu Vancu, Dan Sociu, respectiv Vlad Moldovan au demonstrat că sunt poeţi autonomi, cu un imaginar menit să depăşească – deşi nu neapărat să eludeze – câteva dintre etichetele prea strâmte ataşate generaţiei: poezia tânără e compatibilă cu vizionarismul (Vancu) şi cu abstracţiunile (Moldovan), minimalismul nu e echivalent cu trivialitatea (Sociu).

N-aş vrea să fiu în pielea celor nevoiţi să ierarhizeze volumele de poezie de anul acesta, mai ales că lor li se mai adaugă Nimicitorul lui Aurel Pantea, expresionistul optzecist care a reuşit să nu se dilueze de la o carte la alta, sau Vântureasa de plastic a lui Marius Chivu, o confesi