Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ronnie, un nou album

Publicat in Jurnalul, vineri 27 august 2010 ·

Luna viitoare, Eagle Records va edita noul lui disc solo, intitulat "Feel Like Playing".

Recent, chitaristul grupului Ro­lling Stones a semnat cu Eagle Records, unde urmează să apară - la 27 septembrie- noul său ma­terial discografic.

Cu acest prilej, Lindsay Brown, managerul casei de discuri, a decla­rat: "Suntem onoraţi că un artist de talia lui Ronnie Wood a ales Eagle Re­cords". La care Ronnie a avut ur­mă­toareare­plică: "Cei de la Eagle Records au înţeles exact ce îmi trebuie pentru acest disc şi îi vor da im­bol­dul pe care îl merită atât în Ma­rea Britanie, cât şi în restul lu­mii".

SLASH ŞI FLEA. Albumul va conţine 12 piese nou-nouţe, realizate de Ronnie Wood împreună cu muzicieni de calibru precum Slash, Flea, Billy Gibbons, Kris Kristofferson, Bobby Womack, Ian McLagan şi mulţi alţii. Este prima "ştire despre muzică" în care este im­plicat Ronnie Wood, până acum el fiind "favoritul" tabloi­delor.

ARE PATRU COPII. Acestea i-au comentat problemele cu alcoolul, aventurile extraconjugale, divorţul de Jo Wood (născută Karslake), fost fotomodel. După cum se ştie, Jo a obţinut un divorţ rapid în baza adulterului comis si recunoscut de celebrul său soţ. Mariajul rockerului de 63 de ani s-a destrămat în 2008, când el a părăsit domici­liul conjugal din Londra, pentru a pe­trece zece zile în Irlanda alături de rusoaica Ekaterina Ivanova, cu 40 de ani mai tânără decât el.

DISCURI PENTRU PLAYER

The Orb feat. David Gilmour ● Metallic Spheres. Vizionarul grup englez de "ambient/ house" colaborează cu faimosul chitarist de la Pink Floyd, după ce a lucrat deja cu Graham Nash, o altă legendă a mu­zicii. Proiectul "Metallic Spheres" a fost gândit în două părţi, "Metallic Side" (24:48) şi "Spheres Side" (25:09), şi va fi lansat în trei variante: dublu CD Deluxe Edition, digital download şI disc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°