Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu Jiu: Ponta a aprins luminile de sărbători, fiind aplaudat, dar şi huiduit de câteva persoane

Publicat in Gandul, duminică 1 decembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a aprins, duminică seară, luminile de sărbători în municipiul Târgu Jiu, în prezenţa a 10.000 de persoane, el fiind aplaudat, dar şi huiduit de câţiva participanţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victor Ponta a urcat, în jurul orei 18.00, pe scena special amenajată în centrul oraşului, unde anterior avusese loc un spectacol de muzică populară, fiind însoţit de şeful Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, care este şi vicepreşedinte al PSD, de primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, şi de prefectul Ion Claudiu Teodorescu.

Ponta, care a fost huiduit de câţiva oameni, dar şi aplaudat de alţii, le-a urat celor prezenţi "La mulţi ani!" de Ziua Naţională, după care a aprins luminile de sărbători.

Ulterior, Victor Ponta a coborât de pe scenă şi a mers în sediul Prefecturii Gorj, unde a fost întrebat de jurnalişti dacă a remarcat că oamenii nu au fost prea entuziasmaţi de prezenţa lui pe scenă, el răspunzând: "Nu ştiu, nu am un aparat de măsurat emoţiile cu mine".

De asemenea, întrebat dacă a primit vreun telefon de la preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, aşa cum se arată în referatul procurorilor, Ponta a spus că nu comentează anchetele procurorilor.

După aprinderea instalaţiilor de iluminat ornamental, cele 10.000 de persoane au rămas în centrul municipiului Târgu Jiu, pentru a asista la concertul susţinut de Andra.

Municipalitatea a montat pe toate străzile din Târgu Jiu ornamente de iluminat, iar în centrul oraşului a fost amplasat un brad artifical înalt de circa 20 de metri, împodobit cu globuri şi ghirlande.

Victor Ponta a aprins luminile de sărbători din municipiul Târgu Jiu, şi anul trecut, de Ziua Naţională, când se afla în campanie electorală pentru cel de-al treilea mandat de deputat în Colegiul 6 Târgu Jiu.

Premierul Victo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 5 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°