Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Androneasca SPALĂ PUTINA în cazul BIOTERRA. "ARACIS-ul va lua o decizie"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 30 septembrie 2012 ·

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, politicianul care a ținut în spate ani de zile "fabricile de diplome", se ține departe scandalul Bioterra. Ca și în cazul universității "Tehnoeconomia europeană", aflată în ilegalitate, Andronescu spune că sancționarea acestor instituții nu intră în fișa postului de ministru.

Mesajul Ecaterinei Andronescu după a doua sesiune de BAC

Sursa: Agerpres

"Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) va lua o decizie cu privire la ce vor găsi în universitate la momentul în care va reevalua universitatea", a declarat Ecaterina Andronescu, astăzi, la Alba Iulia. Potrivit acesteia, Bioterra avea un calificativ de încredere limitată şi se afla în perioada în care trebuia să dovedească îndeplinirea acelor criterii pe care ARACIS le-a stabilit. Andronescu a recunoscut că, în principiu, ar putea să ceară Agenției o evaluare de urgență, care să ducă la sancționarea instituției, în cazul se vor găsi nereguli, dar a subliniat că va lăsa "organele abilitate să își realizeze misiunea pe care o au".

Între timp, ministerul Educației a deshis o anchetă paralelă, a mai spus Andronescu, fără a menționa însă nimic despre ce riscă eventualii vinovați. "Ne interesează să vedem dacă au fost gestionate corect notele (...). De asemenea vrem să urmărim şi dacă gestionarea studenţilor este corectă, conform normativelor, şi dacă asigurarea cu un profesor pentru fiecare disciplină s-a făcut în conformitate cu legea. În momentul în care vom avea raportul, evident că îl vom face public', a declarat ministrul.

Desființări doar pe hârtie

Ecaterina Andronescu a amintit că este singurul ministru din 1990 încoace care a desfiinţat, prin acte normative, în 2002 şi 2003, un număr de 37 de aşa-zise universităţi. 'De ce? Pentru că erau centre de producere de resurse şi în nici un caz centre de învăţare, aşa c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 51 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 35 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 53 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 59 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 37 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°