Turnuri si ferestre deschise; curti interioare; Spiridonia; stinjenei, pesti, prispe, piscuri, iazuri, cupole, palate regale. Scari. Toate inmanunchiate si aranjate frumos intr-un "album de colectie", pe care scrie: Viorica Toporas, Memoria acuarelei. Toporasi si viorele. Si ghiocei, desigur, si urzici. Cred ca incep sa se iteasca undeva, dincolo de ziduri, in gradina dorminda, la radacina unor salcimi fara tepi, printre ierburi uscate, batute de jilavul vint al incalzirii locale (globale?). Sufletul meu sta suspendat la etajul V, in fata unui lift disparut de o luna. S-a furat liftul? Nu, inca nu s-a ajuns la o asemenea perfomanta, desi poti sa te astepti la orice, cind afli ca disperarea ii face pe unii sa incerce a fura fiare vechi dintr-o mina parasita. Si sa cada mina peste ei. Ca sa ajung la asfalt ar trebui sa cobor 116 trepte, numarate pas cu pas inca din anii-lumina, cind nacela purtatoare spre suspendatele noaste apartamente se oprea prin ordin de sus. Le-as cobori, dar trebuie sa le mai si urc indarat, iar la urcare vor fi 1116. Asa incit ochiul meu se multumeste a urmari, de la fereastra, obsesiv, linia orizontului, la Sorogari, este care, la ore fixe, zburatacesc escadrile de ciori sau cite un avion ca un simbure tisnit din padurile nevazute. Ii spun prietenului meu, picto-scriptorul, cind se incumeta sa urce cele 1116 trepte, ii spun pictoresei care ma viziteaza instantaneu, sa puna pe sevalet, odata pentru totdeauna, aceasta imagine, ca sa scap de obsesie. Ca sa ma consoleze, scripto-pictorul imi atirna de perete, din colectia lui de "Usi celebre", Usa de la Vila Sonet, spre vesnica amintire a locului unde, vreme de un lustru, am muzeografiat. Pictoreasa - suflet de femeie! - imi aduce toporasi si viorele. Si ghiocei, desigur; lalele ("lampioane aprinse"); mere ionathan; copaci desfrunziti; crengi inflorite; drumuri ratacite prin paduri; barci la Balci