PDL a trecut în grabă zeci de articole şi amendamente la Legea pensiilor, anunţând o prezenţă diferită de cea arătată de înregistrarea video. De la defectarea sistemului electronic şi până la votul final, 66 de voturi au fost fraudate de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
La ora 22.35, ultima oară când a funcţionat sistemul electronic de vot la controversata şedinţă din 15 septembrie, în sală erau 115 deputaţi. La nici câteva minute, la propunerea liderului de grup al PDL de a se folosi votul prin ridicare de mână, Anastase anunţa 137 „pentru", un vot „împotrivă" şi 15 „abţineri".
Citiţi şi:
PNL contestă Legea Pensiilor la Curtea Constituţională
Opoziţia reclamă fraudă la adoptarea Legii Pensiilor şi le cere Robertei Anastase şi lui Sever Voinescu să demisioneze
Războiul pensiilor în Camera Deputaţilor
Adică 153 de parlamentari prezenţi. Potrivit stenogramei şedinţei, din acel moment şi până la finalul şedinţei Anastase, ajutată de secretarul Camerei, Sever Voinescu, a trecut zeci de articole afirmând că în sală se aflau peste 160 de persoane.
Înregistrările video arată însă că în sală se aflau aproximativ 80 de persoane pe durata dezbaterilor. La votul unui amendament, Anastase a anunţat din inerţie chiar 260 de voturi „pentru", după ce la votul anterior consemnase 160.
La votul final, care a iscat mai multe zile de scandal în Parlament, PDL a anunţat 170 de voturi „pentru", 2 „împotrivă" şi 3 „abţineri". Pentru adoptarea legii, democrat-liberalii aveau nevoie de 168 de voturi favorabile.
Deputatul UDMR Marton Arpad a recunoscut că în timpul dezbaterilor nu existau 160 de parlamentari în sală. „Votul electronic a arătat o prezenţă de 115-140 de parlamentari înainte să se defecteze. În timpul dezbaterilor pe articole au fost mai puţini, însă pentru votul final există o mobilizare