Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fraţii Musulmani îndeamnă la mobilizare după rugăciunea de vineri

Publicat in Romania Libera, vineri 16 august 2013 ·

Mişcarea islamistă Fraţii Musulmani a făcut apel la manifestaţii în Cairo, în cadrul unei "vinere a furiei", după noi atacuri împotriva forţelor de securitate egiptene, care i-au dispersat violent, miercuri, pe susţinătorii lui Mohamed Morsi, ceea ce a cauzat moartea a sute de persoane, transmite Mediafax.

În timp ce mai multe ţări au condamnat aceste violenţe sângeroase, cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU au îndemnat joi seara părţile implicate în conflict să dea dovadă de "maximă reţinere".

Fraţii Musulmani au îndemnat la manifestaţii în Cairo, după rugăciunea tradiţională de vineri, pregătind o nouă zi tensionată în acest stat, unde a fost decretată stare de urgenţă.

Citeşte şi Preşedinţia egipteană îi răspunde lui Barack Obama

"Demonstaţiile de mâine (vineri) împotriva loviturii de stat vor porni de la toate moscheile din Cairo, iar după rugăciune se vor îndrepta spre Piaţa Ramses pentru o «vinere a furiei»", a precizat purtătorul de cuvânt al confreriei islamiste, Gehad El Haddad, pe contul său de Twitter.

Statele Unite au anulat manevrele militare comune şi le-au recomandat cetăţenilor americani să părăsească Egiptul, evitând să întrerupă acordarea ajutorului anual (în valoare de 1,5 miliarde de dolari), folosit în mare parte de către armata egipteană. Totuşi, Washingtonul îşi rezervă dreptul de a lua "măsuri suplimentare", a avertizat preşedintele american Barack Obama.

Obama a "condamnat cu forţă măsurile luate de către Guvernul interimar egiptean", precum reinstaurarea stării de urgenţă. Preşedinţia egipteană a reacţionat imediat, denunţând "declaraţiile ca neîntemeiate" care riscă "să încurajeze grupările armate violente".

Departe de iniţierea unui proces de reconciliere, puterea egipteană, instuită de către armată, a anunţat că a autorizat poliţia să tragă cu muniţie de război asupra celor care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zece ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Legea merge la promulgare

Ziare.com acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat marți, 14 mai, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. Cazanciuc spune că, din momentul

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operaţional în România este indispensabil. Discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT

G4Media acum 59 minute
Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvă

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 35 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franţa. Un convoi a fost atacat, doi poliţişti au murit

Mediafax acum 2 ore
O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franţa. Un convoi care transporta un deţinut a fost atacat pe şosea de mai multe persoane înarmate. Doi poliţişti au murit în urma luptelor, iar un deţinut a evadat.

Zelenski se duce în vizită în Spania şi se va întâlni vineri cu regele

News.ro acum 10 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni în vizită la Madrid pe 17 mai şi se va întâlni cu regele Felipe al Spaniei, a anunţat marţi Palatul Regal într-un comunicat citat de Reuters. Monarhul va organiza o recepţie pentru Zelenski la ora lo

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

‘Săptămâna Şcoală în Siguranţă’, campanie la nivel national

Radio Mures acum 20 minute
În perioada 14-17 mai 2024, Poliţia Română, prin Direcţia Siguranţa Şcolară, a demarat, la nivel naţional, evenimentul ‘Săptămâna Şcoală în Siguranţă’. În această perioadă, sunt derulate activităţi care să conducă la conştientizarea populaţiei şcola

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°